Societatea Astronomică Română de Meteori este hotărâtă să lupte împotriva poluării luminoase la simpozionul din Croaţia Dark Sky Park. Până atunci se pregăteşte pentru ONG Fest de la Bucureşti. Astronomii târgovişteni se pregătesc pentru cea mai importantă manifestare deschisă organizaţiilor nonguvernamentale ONG Fest. Aceasta va debuta, joi, la Bucureşti, pe centrul vechi, iar Societatea Astronomică Română de Meteori (SARM), cu sediul central la Târgovişte, va avea un stand deschis pentru vizitatori.
Astronomii târgovişteni vor avea o expoziţie de astrofotografie, vor amplasa un telescop pentru observarea cerului şi vor face proiecţii cu cele mai importante evenimente organizate anul acesta.
Aceştia încearcă, în această perioadă, să atragă atenţia asupra efectelor poluării luminoase. Cel mai important pas în încercarea lor de a sensibiliza lumea este participarea de săptămâna viitoare la simpozionul din Croaţia, Dark Sky Park, unde preşedintele SARM, Valentin Grigore, va susţine o lucrare pe această temă. Vor fi prezenţi manageri, primari, biologi, specialişti în iluminatul public.
„Voi încerca să atrag atenţia asupra efectelor poluării luminoase, dar şi să prezint un plan de acţiuni. Dacă se va reduce poluarea luminoasă se va face economie de energie electrică, va creşte numărul de turişti şi se vor diminua efectele asupra biosferei”, a precizat Valentin Grigore.