Comitetul de Urgenţă al FRF s-a întrunit, marţi, şi a aprobat cererea lui Vasile Avram pentru organigrama Comisiei Centrale a Arbitrilor, care va fi formată din 11 membri în mandatul acestuia, au declarat, pentru NewsIn, surse din CCA. Ioan Igna este noul prim-vicepreşedinte al Comisiei, în timp ce Mircea Salomir şi Constantin Gheorghe sunt vicepreşedinţi. Preşedinte de onoare rămâne Nicolae Rainea.
Membrii CCA vor fi Nicolae Grigorescu, Cornel Sorescu, Costin Toma, Vasile Curt, Stan Prodan, Cornel Fecioru şi Nicolae Marodin, ultimii cinci urmând să fie cooptaţi în lotul de observatori pentru primul eşalon.
Biroul Executiv al Comisiei va fi format din preşedintele Vasile Avram, Ioan Igna, Constantin Gheorghe, Cornel Sorescu şi Stan Prodan.
Vasile Avram a fost numit în funcţia de preşedinte al CCA în urmă cu aproximativ trei săptămâni, când i-a luat locul demisionarului Aron Huzu, iar mandatul său va expira în primăvara anului viitor, atunci când vor avea loc alegerile pentru preşedinţia FRF.