În septembrie 1989 treceam în clasa a X-a; eram elevă la Liceul "A.T. Laurian" din Botoşani, la profilul "Informatică", şi tocmai împlinisem 15 ani. Vacanţa mi-o petrecusem acasă, la Havârna, un sat aflat la vreo 60 de kilometri de Botoşani. Deşi era destul de aproape de casă, până în oraş făceam cel puţin două ore, pentru că drumurile erau foarte proaste. Două ore dacă dispuneam de o maşină. Iar la început de trimestru, când trebuia să mă duc la gazdă cu haine şi mâncare, mergeam cu Dacia, la care ne cuplam mai mulţi elevi, pentru că nu avea toată lumea maşină şi nici benzină.
În timpul trimestrului, mai veneam de vreo două ori acasă, mai ales că învăţam şi sâmbăta, iar autobuz direct până în sat nu era. Trebuia să luăm un tren personal până în Dorohoi, apoi să alergăm la autogară, să ne îngrămădim, să dăm din coate şi să ne împingem, elevi şi navetişti, copii firavi şi oameni puternici, ca să reuşim să urcăm în unicul autobuz care ajungea în Havârna după-amiaza. A doua zi trebuia să o luăm de la capăt, în sens invers, pentru ca luni să fim la prima oră la liceu.
Cu o zi sau două înainte să înceapă şcoala, încărcasem plase cu cartofi şi făină, cu oale şi cu borcane, cu cărţi şi caiete, eu şi alţi doi elevi de la alte licee din Botoşani, şi stăteam ca sardelele în Dacie. Pentru clasa a X-a nu mai fusesem nevoită să îmi caut gazdă, aşa cum făcusem cu un an înainte. O colegă de clasă, care avea un apartament nou şi imens, de patru camere, se oferise să mă ţină la ea. Mama se chinuise şi umpluse două genţi imense cu de-ale gurii. Dar, atunci când am desfăcut bagajele, am găsit câteva mere sau nuci şi în geanta cu cărţi, dovezi ale grijii ei neţărmurite.
După ce începea şcoala, părinţii găseau prilejuri, prin cunoscuţii din sat care aveau treabă la oraş, să îmi mai trimită câte ceva de mâncare. Mama şi sora îmi scriau şi scrisori, cu u