Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu au refăcut poza victoriei, de la alegerile din 2004, cu ocazia lansării primului automobil Ford, produs în România. Sursa: Gabriela Zanfir
Preşedintele l-a invitat pe scenă pe fostul premier liberal, cei doi adversari politici strângându-şi mâna şi zâmbindu-şi, în vreme ce al doilea om în stat, şeful Senatului, Mircea Geoană, a stat în rând cu ziariştii şi s-a plâns că este cenzurat de Administraţia Prezidenţială.
Lansarea primului autoturism Ford produs la Automobile Craiova a fost un prilej pentru preşedintele Traian Băsescu de a reconstrui simbolic "alianţa" cu Tăriceanu, în ciuda liderului PSD Mircea Geoană. Preţ de un discurs, Băsescu a lăsat la o parte toate conflictele cu fostul premier PNL, ce au dominat scena timp de patru ani, şi a vorbit despre "povestea de succes" a companiei Ford, în România. El l-a felicitat pe Tăriceanu, iar la final, i-a întins mâna adversarului său, aflat în public, şi l-a tras pe scenă, unde au pozat împreună şi au zâmbit, relaxaţi.
Gest galant
Tăriceanu a fost impresionat de gestul lui Traian Băsescu de a-l chema pe scenă, calificând drept unul "galant". "A fost galant, îl apreciez", a precizat Tăriceanu, referindu-se la şeful statului.
Fostul şef al Executivului a mai spus că aducerea Ford în România a constituit un proiect personal, prin care a urmărit relansarea industriei automobilelor, cunoscând situaţia deloc roză în care se afla uzina de la Craiova, atunci când a preluat mandatul de premier.
Episodul care s-a consumat astăzi între preşedintele Traian Băsescu şi fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a oferit o imagine total opusă faţă de momentul semnării contractului cu firma Ford. La acea dată, aflaţi în conflict deschis şi pe fondul disputelor privind taxa auto, cei doi înalţi demnitari s-au contrat dur, s