Cifrele care descriu starea economiei sunt mai proaste decât cele mai pesimiste evaluări ale primei jumătăţi de an. Efectul acestei situaţii nu este însă doar unul contabil. Consecinţele trec dincolo de statistica rece a cifrelor, afectând structurile profunde ale societăţii româneşti.

Suntem departe de a întrezări măcar o altă perspectivă pentru economia românească. Datele trimestrului doi nu fac decât să măsoare alunecarea tristă şi severă a economiei româneşti spre niveluri nebănuite, din care va fi greu să ne revenim.

Alunecarea este mai dură decât cele mai sumbre aşteptări. Dar chiar şi aşa, mai devreme sau mai târziu, lucrurile se vor mai linişti, iar România va intra pe creştere. Este o chestiune esenţială dacă creşterea va veni mai devreme decât mai târziu, pentru că, în condiţiile picajului în abisuri de acum, fiecare zi de întârziere contează pentru depăşirea crizei şi de aceea discuţiile despre măsuri anticriză au rolul lor. Aceasta, chiar dacă a miza pe măsurile anticriză pentru a ajunge din nou în creşterea economică miraculoasă este o mare iluzie. Spre ce ne îndreptăm atunci? Guvernatorul Isărescu, privind poate din perspectiva duratelor (mai) lungi, spune că e timpul să ne preocupăm deja de perioada postcriză şi să încercăm să răspundem la întrebările legate de evoluţiile viitoare. Cum vom creşte? este întrebarea la care trebuie să căutăm răspuns, chiar dacă creşterea este departe, incertitudinea majoră şi momentul actual dificil.

Dacă privim în urmă, putem spune că creşterea anilor 2000 a fost o aventură spectaculoasă. De fapt, o chestiune de noroc şi conjunctură globală. Nu performanţa guvernelor Năstase sau Tăriceanu a adus creşterea, ci conjunctura. Nu politicile publice, ci banii care au început să curgă spre ţara noastră din centrele financiare, odată cu confirmarea aderării noastre la spaţiul european comun. În consecinţă, pr