Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai mult alcool în fiecare pahar

Publicat in Adevarul, marți 8 septembrie 2009 ·

Berea şi vinul pe care le beau tinerii din ziua de azi sunt mai puternic alcoolizate decât cele consumate de părinţii lor. În mai puţin de 20 de ani, vinul a câştigat câteva „grade“. În plus, dacă berea autohtonă avea adeseori o tărie de 3%, astăzi nu se poate concepe una cu mai puţin de 4,5% alcool în volum. Profesorul universitar Valeriu V. Cotea, specialist în oenologie, spune că vinul alb sec ideal are 12% alcool în volum, în timp ce vinul roşu perfect ajunge până la 13% tărie alcoolică. Pentru şpriţuri, vinul alb poate fi chiar mai slab.

Citiţi şi:

Englezii se accidentează mai mult lunea, din cauza mahmureliiAdolescenţii din Marea Britanie, fruntaşi la consumul de alcoolUcis de alcool la 22 aniTerapeutică: Leacuri antimahmurealăSatu Mare: Ciocolata cu rom l-a lăsat fără permis

Înainte de 1989, în România se producea foarte mult vin, dar de proastă calitate. Tehnologii din industrie îşi amintesc de un fel de „apă colorată“, care avea 9-10 „grade“ şi care făcea floare după câteva luni de depozitare. De câţiva ani însă, se poartă vinurile mai alcoolizate.

Temperaturi mai mari, vinuri mai tari

Profesorul universitar Valeriu V. Cotea, specialist în oenologie, spune că această creştere a tăriei alcoolice a vinurilor s-a realizat pe două căi. „Unu - strugurii din podgoriile autohtone ajung mai repede la maturitate, se coc forţat din cauza temperaturilor mari şi vinurile rezultate sunt mai tari. Doi - vinurile importate din Lumea Nouă au un conţinut de cel puţin 13% alcool în volum. De fapt, nici nu se mai concepe un vin roşu fără o tărie alcoolică de 13,5%“.

Profesorul Cotea spune chiar că vinurile roşii sunt de mai bună calitate dacă sunt mai tari. Conform oenologului, vinul alb sec ideal are 12% alcool în volum, în timp ce vinul roşu perfect ajunge până la 13% tărie alcoolică. Pentru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 38 minute
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 3 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 3 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

UE cere o anchetă independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Mesajul șefei diplomației europene

HotNews acum o ora
Uniunea Europeană a cerut sâmbătă o anchetă „rapidă şi independentă” asupra prăbuşirii avionului Azerbaijan Airlines, după ce SUA au sugerat că incidentul este posibil să fi fost cauzat de o rachetă antiaeriană rusă, relatează AFP, preluată de Agerp

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 3 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Zelenski îl acuză pe premierul slovac că deschide un al doilea front energetic contra Kievului

G4Media acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a acuzat sâmbătă pe premierul slovac Robert Fico că deschide de ”al doilea front energetic” contra Ucrainei la ordinul Rusiei, în contextul escaladării diferendului între Kiev şi Bratislava privitor la tra

Marcel Ciolacu, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social: Măsurile fiscal-bugetare ce vor fi aprobate prin OUG vor avea ca impact reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei, echivalentul a 1% din PIB

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 7 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°