Duminică, în jurul orei 02.00, jandarmii care se aflau în misiune de patrulare în Staţiunea Lacu Sărat au fost solicitaţi să intervină în aplanarea unui scandal spontan, produs în discoteca de pe Aleea Plajelor. La faţa locului, oamenii legii au identificat şase tineri, cu vârste cuprinse între 20 şi 29 de ani, care, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, s-au lovit şi s-au îmbrâncit reciproc, provocând scandal.
Incidentul a plecat de la faptul că un brăilean în vârstă de 29 ani a intervenit într-o discuţie contradictorie purtată de sora sa cu un alt tânăr. "Persoanele au fost conduse la sediul Postului de Jandarmi din staţiune, unde le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, pentru provocare şi participare la scandal în localuri publice, iar dacă persoanele lovite vor depune o plângere însoţită de un certificat medico-legal, jandarmii vor putea întocmi actele premergătoare începerii urmăririi penale", a precizat plt. Sorin Neftode, din cadrul Compartimentului Informare şi Relaţii Publice al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila. Duminică, în jurul orei 02.00, jandarmii care se aflau în misiune de patrulare în Staţiunea Lacu Sărat au fost solicitaţi să intervină în aplanarea unui scandal spontan, produs în discoteca de pe Aleea Plajelor. La faţa locului, oamenii legii au identificat şase tineri, cu vârste cuprinse între 20 şi 29 de ani, care, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, s-au lovit şi s-au îmbrâncit reciproc, provocând scandal.
Incidentul a plecat de la faptul că un brăilean în vârstă de 29 ani a intervenit într-o discuţie contradictorie purtată de sora sa cu un alt tânăr. "Persoanele au fost conduse la sediul Postului de Jandarmi din staţiune, unde le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, pentru provocare şi participare la scandal în localuri publice, iar dacă persoanele lovite vor depune o plângere însoţită