Oamenii continuă să vină pe holurile instanţelor, deşi nu vor obţine o rezolvare prea curând. Greva din instanţe pune pe drumuri persoanele care nu au aflat încă despre protestul magistraţilor care se desfăşoară în aceste zile. Foarte multe persoane, încă neinformate despre protestul magistraţilor, se prezintă la instanţe pentru rezolvarea proceselor, însă constată cu surprindere că în sălile de judecată nu se mai munceşte.
Nemulţumirile oamenilor privesc întârzierile dar şi drumurile pe care trebuie să le parcurgă pentru a ajunge la instanţă după cum este cazul Paraschivei Pisică din localitatea Lumina.
Femeia are un litigiu care are ca obiect anularea unui act. „Am venit aici ca să văd că nimeni nu face nimic. Nu pot să cred. Măcar puteam să fiu anunţată, sau ceva de genul ăsta. Să ştim şi noi ce avem de făcut“, a declarat ea.
Dumitru Stănescu este mandatar în litigiu de muncă cu firma Prestige Trading din Bucureşti. Bărbatul este foarte revoltat de durata mare a procesului ce priveşte recuperarea unor drepturi băneşti pentru ore suplimentare: „În primul rând se pierde timp foarte mult, dar şi bani pentru că procesul se desfăşoară din 2005“.
Avocaţii se abţin de la declaraţii de orice fel în ceea ce priveşte protestul magistraţilor.
Nu au căzut la înţelegere
De ieri, 7 septembrie, până pe 13 septembrie, judecătorii au decis amânarea tuturor cauzelor ce au termene în această săptămână pentru luna octombrie. În cursul ultimelor zile a fost realizată o videoconferinţă între reprezentanţii judecătorilor şi cei ai Ministerului de Justiţie în care au fost propuse noi grille de salarizare.
„Nu au fost acordate sporuruile câştigate de judecători prin hotărârile judecătoreşti definitive, astfel că protestele au continuat. Pentru săptămâna aceasta, Ministerul de Justiţie a anunţat o