Contractul de concesiune cu consorţiul de firme care a câştigat licitaţia pentru construirea tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov ar putea fi semnat la sfârşitul lunii septembrie, potrivit Ministerului Transporturilor."Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a precizat că MTI şi CNADNR au disponibilitatea să formeze grupuri de lucru în domeniile financiar, tehnic şi juridic, astfel încât semnarea efectivă a contractului de concesiune să poată fi făcu
Contractul de concesiune cu consorţiul de firme care a câştigat licitaţia pentru construirea tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov ar putea fi semnat la sfârşitul lunii septembrie, potrivit Ministerului Transporturilor.
"Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a precizat că MTI şi CNADNR au disponibilitatea să formeze grupuri de lucru în domeniile financiar, tehnic şi juridic, astfel încât semnarea efectivă a contractului de concesiune să poată fi făcută cât mai curând posibil, o dată estimată fiind sfârşitul lunii septembrie", se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.
Până în prezent au fost parcurse etapele procedurale pentru desemnarea ofertantului câştigător al licitaţiei pentru proiectarea, finanţarea, construcţia şi operarea autostrăzii Comarnic-Braşov.
Ulterior, procedura a fost contestată de către consorţiul condus de firma Strabag. În urma acţiunii la Curtea de Apel, plângerea companiei a fost respinsă ca nefondată în data de 30 iunie, comunicarea instanţei cu expunerea de motive fiind transmisă în14 august.
Trei pe o autostradă!
În data de 19 august a fost înregistrată şi societatea care va implementa contractul de concesiune pentru finanţarea, proiectarea, execuţia şi operarea autostrăzii, fiind astfel îndeplinite condiţiile pentru semnarea contractului de concesiune, me