Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simon Gerrans închide cercul! A cîştigat şi în Turul Spaniei

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 8 septembrie 2009 ·

Australianul Simon Gerrans (Cervélo) a cîştigat cea de-a zecea etapă din Turul Spaniei, după ce i-a învins la sprint pe colegii de evadare, printre care şi kazahul Vinokourov. Alejandro Valverde păstrează tricoul auriu

Alejandro Valverde a purtat de nouă ori în carieră tricoul de lider al Turului Spaniei, dar astăzi a avut ocazia pentru prima oară să intre în oraşul natal, Murcia, îmbrăcînd cea mai importantă disticţie acordată vreodată unui ciclist spaniol. Cei 162 de kilometri dintre Alicante şi Murcia au fost condimentaţi cu o căţărare de categoria a II-a, Cresta del Gallo, cu doar 12 kilometri înainte de final, insuficient de abruptă pentru a-i supăra pe favoriţi.

19 rutieri neinteresanţi pentru vîrful clasamentului general au beneficiat de îngăduinţa plutonului şi au profitat de cele două zile infernale în care oboseala şi-a spus cuvîntul. Printre ei, Alexander Vinokourov (Astana), Linus Gerdemann (Milram), Karsten Kroon (Saxo Bank) sau Juan Manuel Gárate (Rabobank), la pîndă pentru o victorie de etapă. Amorţeala plutonului, condus fără prea multă convingere de cei de la Caisse d'Epargne, a facilitat eforturile grupului fruntaş, ducînd ecartul la peste 10 minute.

În ciuda ajutorului dat de Vacansoleil şi Liquigas, echipa lui Valverde a dat mînă liberă evadaţilor în lupta pentru laurii etapei. Linus Gerdemann l-a înşfăcat de guler pe Aitor Pérez Arrieta (Contentpolis-Ampo) şi a atacat pe primele pante din Cresta del Gallo, fiind urmărit imediat de ochiul vigilent al kazahului Vinokourov. Pérez Arrieta nu a reuşit să menţină ritmul, Vinokourov fiind reconvocat şi el în sînul grupului urmăritor. Cîteva zeci de metri mai tîrziu, Gerdemann era oprit de o pană venită cum nu se poate mai prost.

Vino, Jakob Fuglsang (Saxo Bank), Simon Gerrans (Cervélo) şi Ryder Hesjedal (Garmin-Slipstream) au frînt rezistenţa colegilor

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Robert De Niro va primi Palme d'Or-ul onorific al Festivalului de Film de la Cannes

News.ro acum 41 minute
Robert De Niro va primi Palme d'Or onorific la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Omagiul va avea loc în timpul ceremoniei de deschidere, în 13 mai, scrie Variety. În ziua următoare, De Niro va lua parte la un masterclass pe s

Greenbrier România opreşte producţia la fabrica de vagoane din Arad

News.ro acum 4 ore
Compania Greenbrier România, care deţine trei fabrici de vagoane în România, anunţă că intenţionează să îşi înceteze operaţiunile de producţie desfăşurate la fabrica din Arad. Compania precizează că va continua să îşi consolideze operaţiunile de pro

Ministerul Justiţiei anunţă că a luat act de acţiunea autorităţilor franceze privind reţinerea cetăţeanului Al României Paul Philippe: Decizia de predare a acestuia va aparţine Justiţiei franceze

News.ro acum o ora
Ministerul Justiţiei anunţă, luni, că a luat act de acţiunea autorităţilor franceze privind reţinerea cetăţeanului Al României Paul Philippe şi precizează că decizia de predare a acestuia va aparţine Justiţiei franceze. ”Ministerul Justiţiei a luat

Un elev din Timiș a amenințat o colegă cu o foarfecă

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din Timiş au demarat verificări, luni, 7 aprilie, după ce au aflat despre existenţa unor imagini în care un copil şi-ar ameninţa o colegă cu o foarfecă, la o şcoală din comuna Peciu Nou. IPJ Timiş anunţă, luni, că a demarat verificări la

Crin Antonescu, după ședința coaliției: Mâine va fi depus la Parlament un proiect privind pensiile speciale ale magistraților și vârsta de pensionare a acestora / Cei care vor intra în magistratură trebuie să se pensioneze la 65 de ani

G4Media acum o ora
Crin Antonescu, candidat la Președinție, a anunțat că liderii coaliției de guvernare vor depune, marți, la Parlament un proiect privind pensiile speciale ale magistraților și vârsta de pensionare a acestora. Antonescu a făcut anunțul, luni, după șed

BREAKING UE a oferit Statelor Unite o scutire totală și reciprocă de taxe vamale pentru produsele industriale

G4Media acum 2 ore
Uniunea Europeană a oferit Statelor Unite o scutire totală și reciprocă de taxe vamale pentru produsele industriale, a anunțat luni președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, în încercarea de a evita un război comercial, transmite BFM TV. „Am prop

Victor Ponta susține că va opri exporturile de cereale ucrainene prin România dacă devine președinte

G4Media acum o ora
Victor Ponta a declarat luni că va opri exporturile de cereale ucrainene prin porturile de la Marea Neagră ale României, dacă va fi ales, pentru a proteja fermierii locali, dar a promis să apere Moldova vecină în cazul unui atac rusesc, scrie agenți

Peste 2000 de extrase de carte funciară eliberate în prima zi în care acest serviciu public este gratuit

Ziua Constanta acum 4 ore
Pe 7 aprilie în prima zi când acest serviciu public este gratuit pentru proprietari au fost eliberate gratuit 2.152 de extrase de carte funciară. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de presă de ministrul dezvoltării, Cseke Attila. După cum este c

CFR Călători anunţă suplimentarea numărului de trenuri spre şi dinspre litoral în minivacanţa de 1 Mai

News.ro acum 3 ore
CFR Călători a anunţat, luni, suplimentarea numărului de trenuri spre şi dinspre litoral cu ocazia minivacanţei de 1 Mai, cu mai multe legături spre Constanţa, dar şi spre Mangalia. Cu prilejul minivacanţei de 1 Mai care prin tradiţie este petrecută

Von der Leyen anunţă că UE este pregătită să negocieze cu SUA în legătură cu taxele, dar pregătește și măsuri pentru a-și apăra interesele

G4Media acum 3 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că Uniunea Europeană este pregătită să negocieze cu Statele Unite pentru a ajunge la un acord în privinţa taxelor, dar, în acelaşi timp, pregăteşte măsuri pentru a-şi apăra interese

Vremea

București
acum

lun.

1°/7°
mar.

1°/10°
mie.

3°/10°
joi

3°/14°
Iasi
acum

lun.

-2°/4°
mar.

-2°/10°
mie.

-1°/7°
joi

2°/6°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

4°/8°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-4°/3°
mar.

-2°/8°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

lun.

-2°/6°
mar.

0°/11°
mie.

2°/12°
joi

3°/12°