Campioana europeană en-titre, Rusia, s-a încălzit cu reprezentativa Letoniei înaintea duelurilor tari cu Franţa şi Germania, în grupa B a Campionatului European de baschet masculin din Polonia, iar finalista de acum doi ani, Spania, a pierdut la nouă puncte diferenţă derbyul din prima etapă împotriva Serbiei. Sursa: Reuters
Ieri s-au disputat primele meciuri ale Campionatului European de baschet Masculin din Polonia. În arenele din oraşele Poznan, Gdansk, Varşovia şi Wroclaw s-au consumat primele acte ale celor mai pasionante dueluri continentale. Meciurile-vedetă ale zilei au fost Franţa-Germania, Serbia-Spania, Turcia-Lituania şi Rusia-Letonia.
Grupa A
Găzduită de oraşul Poznan, prima grupă a Europeanului din Polonia le reuneşte pe reprezentativele Macedoniei, Greciei, Croaţiei şi Israelului. În primele două partide jucate ieri, Grecia a surclasat Macedonia, cu 32 de puncte diferenţă. Vasileios Spanoulis (17 puncte), Sofoklis Shortsanitis (11 puncte) şi Ioannis Bourousis (11 puncte) au fost cei mai buni marcatori pentru greci. Pivotul Borousis a făcut un meci de excepţie, cu 11 puncte marcate, 8 recuperări şi o pasă decisivă, una dintre cele mai bune statistici printre jucătorii reprezentativei elene.
Croaţia şi-a adjudecat cele două puncte rezervate învingătoarei, după ce a câştigat partida împotriva naţionalei Israelului, scor 86-79. Croaţii şi-au folosit din plin avantajul unui lot omogen şi au trecut de israelieni, care au avut în pivotul Lior Elyiahu cel mai bun jucător de pe teren. Israelianul a marcat nu mai puţin de 31 de puncte, adică aproape jumătate din punctele echipei sale. Cu cele şase recuperări şi trei pase decisive, Elyiahu a fost cel mai bun jucător de pe teren.
De cealaltă parte, croaţii au avut patru marcatori principali, care au reuşit 60 dion cele 86 de puncte ale naţionalei în meci