Serviciul Român de Informaţii nu transmite informaţii decât în sistemul legal, în care acestea pot fi transmise instituţiilor statului, a declarat astăzi directorul instituţiei, George Maior, care a făcut un apel la politicieni să judece "cu mai multă inteligenţă şi responsabilitate" înainte de a lansa atacuri la adresa SRI. " În calitatea mea de director al Serviciului de Informaţii al României fosta mea calitate politică nu mai are nicio valoare din punct de vedere legal. Sunt pe această poziţie un funcţionar al statului independent şi neutru şi voi acţiona până la finalul mandatului meu în această calitate ", a precizat Maior, la finalul audierilor din Comisia de control asupra activităţii SRI, întrebat cum comentează declaraţiile în legătură cu scandalurile legate de Serviciu, venite inclusiv de la un fost coleg de partid, Marian Vanghelie, relatează NewsIn.
Şeful SRI a spus că presupunerile şi comentariile lansate pe piaţă în legătură cu activitatea structurii pe care o conduce nu sunt benefice "pentru felul în care Serviciul, în mod legitim, îşi desfăşoară activitatea pe terenul securităţii naţionale".
" Serviciul acţionează independent, neutru, nu transmite informaţii decât în sistemul legal prin care aceste informaţii se pot transmite beneficiarilor informaţiilor în stat, fie că e vorba de preşedinte, de Guvern, de Parlament, de alte instituţii abilitate, iar, dacă vreun ofiţer al serviciului ar proceda în vreun fel la o transmitere de informaţii fără ca acest lucru să se înscrie în sistemul legal, el ar fi imediat sancţionat penal prin transmiterea acestei situaţii la Parchetul General ", a spus Maior, referindu-se la afirmaţiile lui Marian Vanghelie, care a spus că are informaţii despre fratele preşedintelui de la SRI.