La numai 26 de ani, ieşeanul se poate mândri că a debutat cu emisiuni la radio la doar 13 ani, că a avut în jur de 10 ani de evoluţie în presa scrisă şi 2 ani de practică în televiziune.
Nu poate preciza când anume a fost molipsit cu microbul presei, ştie doar că dintotdeauna şi-a cheltuit banii pe ziare. Deşi nimeni din familie nu a avut vreo legătură cu domeniul, George Onofrei a vrut de mic să devină jurnalist. „Aveam puţini ani în decembrie ’89, însă momentul Revoluţiei m-a prins «citind» în faţa oglinzii propriul jurnal de ştiri, care anunţa «căderea Dictatorului». Chiar mă întreb dacă ordonasem ştirile în acel jurnal după modelul televiziunii încă nelibere sau după cel al BBC...“, îşi aminteşte tânărul.
Prima iubire - radioul
A debutat devreme, la 13 ani făcea deja cronici sportive la Radio Iaşi. Între timp, recunoaşte că pasiunea pentru fotbal a dispărut, iar dacă se mai uită la campionatele internaţionale o face tot aşa cum urmăreşte Cerbul de Aur, doar pentru spectacol. A publicat apoi articole în revista Liceului „Mihai Eminescu“, dar abia din clasa a XI-a poate spune că a început cu adevărat să înveţe regulile presei scrise, în redacţia „Opiniei Studenţeşti“ şi sub îndrumarea profesorului Daniel Condurache. A urmat pagina zilnică de cultură susţinută la fostul ziar „Jurnalul de Est“.
Acolo a fost remarcat de directorul editurii Polirom şi solicitat să devină redactor-şef al „Suplimentului de cultură“, care, afirmă George, „a reprezentat pentru mine o şansă nesperată în vremea în care eram student în anul al II-lea. Nici acum nu mi-a trecut uimirea că Silviu Lupescu a pariat pe un tânăr de 21 de ani“.
George Onofrei e convins că radioul a fost amorul dintâi. După mai multe colaborări, în perioade diferite, acum câţiva ani s-a întors la Radio Iaşi. „La început a fost doar versiunea radiofonică a „Suplimentului de cultură“ (emisiu
