Sorin Ioniţă: „Nu, deceniul pierdut nu sunt anii '90 sau decada de după, ci intervalul 2010- 2020, care va fi şi mai bogat în cicluri electorale, spre disperarea celor care se mai gândesc din când în când şi la economia României.” Sursa: EVZ
Am auzit des de la o vreme oftaturi de exasperare ale unor prieteni, care abia aşteaptă să se termine şi cu alegerile prezidenţiale din noiembrie, ca să scăpăm odată de campania electorală continuă, începută odată cu intrarea ţării în UE. Atunci, partidele româneşti s-au convins - la început mai temător, apoi cu tot mai mult aplomb - că n-are coana Europa ce mare lucru să ne mai facă din moment ce am devenit membri. Aşa că orice preocupare pentru actul guvernării a fost lăsată deoparte şi s-a intrat în derapaj vesel pe gheaţă.
Deficitul bugetar de 1% lăsat moştenire de Năstase (fiindcă el nu ştia că o să-l lase moştenire, ci se aştepta să guverneze în continuare) a ieşit de sub control, în aşa fel încât, atunci când a lovit criza, a trebuit să-l căutăm vreo două luni prin subsolul -3 ca să-l găsim. Numărul bugetarilor a sărit de la 1 milion în 2004 la 1,4 milioane astăzi. Iar în 2008 s-a consfinţit falimentul practic al fondului de pensii: pentru prima oară de la înfiinţarea sa, s-a acceptat ca el să plătească în mod structural şi masiv mai mult decât va putea vreodată încasa, fiind alimentat prin subvenţii de la bugetul de stat (deci, menţinut în viaţă artificial).
Există o legătură clară între ciclul electoral care se încheie în 2009 şi aceste derapaje: spre deosebire de SUA sau alte ţări cu democraţie solidă, sistemul politic românesc a arătat că este incapabil să se adapteze unui calendar cu alegeri frecvente şi continue. Cu genul de resursă umană de care dispun în momentul de faţă, partidele noastre nu pot face simultan şi luptă electorală şi guvernare rezonabilă, optând doar pentru una
