Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident cu doua victime la balci: Caruselul groazei

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 8 septembrie 2009 ·

Doua tinere, una din Vaslui si alta din Cernauti - Ucraina, au ajuns in spital duminica noaptea cu traumatisme oculare dupa ce un furtun de la un carusel din balci s-a spart, iar uleiul hidraulic a curs peste ele. Accidentul s-a produs in timp ce "caracatita" plina cu oameni se afla in functiune. Cele doua tinere au fost transportate cu ambulanta la spital, una dintre ele prezentand traumatisme severe la nivelul ochilor. Reprezentantii OJPC si cei ai ITM, care s-au deplasat in balci dupa ce familiile fetelor a depus plangere la politia, nu au luat nicio masura concreta. Ar fi facut-o, spun cei de la OJPC, daca accidentul ar fi avut urmari mai grave. Adica daca ar fi murit oameni. Inspectorul care a efectuat controlul sustine ca nu este de competenta OJPC verificarea starii de functiune a aparatelor din balci. Si asta in conditiile in care in balci se vede cu ochiul liber cum aparatele sunt montate necorespunzator, fiind echilibrate cu pietre sau bucati subtiri de scandura. Cum nimeni nu moare, nimeni nu intervine. In urma cu cinci ani, Rovana Plumb, fosta sefa a Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului Vaslui, cu ocazia unei vizite la Vaslui, a inchis toate utilaje din balci imediat ce a observat cum sunt ancorate - tot cu bucati de lemn si pietre. Ieri dupa amiaza, cei de la OJPC, in frunte cu directorul Dan Cain, au efectuat un nou control. Culmea, dupa ce initial sustineau ca nu este de competenta lor, au stabilit ca proprietarul caruselului respectiv a periclitat viata celor doua tinere, motiv pentru care a dispus amendarea lui cu 100 de milioane de lei vechi. Momente de groaza duminica noaptea in balci, la Vaslui, dupa ce un furtun de la bratul unui carusel s-a rupt in timp ce masinaria se afla in fuctiune. Doua tinere de 21, respectiv 22 ani, una din Vaslui si cealalta din Cernauti, Ucraina, ce se aflau pe bancheta din zona in care s-a rupt furtunu

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Stan, actorul originar din Constanța, a câștigat Globul de Aur la categoria „ Best Performance”

Ziua Constanta acum 27 minute
Lista câștigătorilor Golden Globes are și un român anul acesta! Sebastian Stan, originar din Constanța, a reușit să câștige un Glob de Aur pentru prestația sa din fimul A Different Man. Acesta a ieșit învingător la categoria Best Performance by a Ma

Justin Trudeau, premier al Canadei de aproape un deceniu, și-ar putea anunța demisia zilele acestea

HotNews acum 19 minute
Premierul canadian Justin Trudeau, aflat sub presiune de câteva săptămâni, și-ar putea anunța demisia în următoarele zile, a scris publicația The Globe and Mail, preluată de AFP. Citând trei surse anonime familiarizate cu afacerile interne ale parti

Calendar-Ortodox 6 ianuarie - Botezul Domnului sau Boboteaza

Ziua Constanta acum 19 minute
În această lună, în ziua a șasea, se prăznuiește sfânta și dumnezeiasca Arătare a Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Epifania sau Boboteaza). Sfânta şi dumnezeiasca Arătare a Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hris

Globurile de Aur 2025: „The Brutalist” și „Emilia Perez”, marii câștigători ai galei – VIDEO / LISTA completă a premiilor

HotNews acum 40 minute
„The Brutalist”, povestea unui supraviețuitor al Holocaustului care este în căutarea visului american, și thrillerul muzical „Emilia Perez” au primit primele distincții majore din sezonul premiilor de la Hollywood în cadrul ceremoniei pentru Globuri

Nicușor Dan consideră că Georgescu poate câștiga la CEDO: „Pe motivarea CCR, dacă nu apar date noi, el are o şansă”

Adevarul acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susține că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu are o şansă să câştige procesul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) privind anularea alegerilor prezidenţiale.

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 10 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 12 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Cancelarul german Olaf Scholz, după ce jignirile lui Elon Musk: „Nu hrăniţi trollul”

HotNews acum 9 ore
„Nu hrăniţi trollul”, a răspuns cancelarul german, Olaf Scholz, când a fost întrebat într-un interviu despre avalanşa de insulte adresate lui şi altor lideri germani de către Elon Musk, cel mai bogat om din lume. Vorbind pentru săptămânalul german S

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 9 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

4°/11°
mie.

6°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

5°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°