Astăzi la ora 14,00 va fi redeschis Muzeul de Artă Târgovişte după o pauză de peste şase ani. Reabilitarea clădirii a costat 2.000.000 lei şi a fost efectuată în două etape. Clădirea a fost construită în 1892, de meşteri italieni care au construit şi Primăria, cu scopul de a găzdui Prefectura Judeţului Dâmboviţa. Prima etapă a început în anul 2000 printr-o finanţare primită de la Ministerul Culturii şi Cultelor şi a constat în consolidarea structurii. A doua etapă a început în 2006 şi s-a axat pe lucrări de restaurare a elementelor de interior ca lemnul, feroneria, stocatura şi picturile.
Colecţia muzeului conţine 1400 de piese de artă, de o mare importanţă fiind fragmente de frescă brâncovenească din 1698, tablouri din 1889 precum şi piese de mobilier Ludovic al XVI-lea.
Inaugurarea va avea loc cu o expoziţie temporară intitulată „Târgoviştea, cândva”, unde se regăseşte imaginea oraşului în lucrările unor pictori mari, precum Gheorghe Petraşcu, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady sau Tanţi Iliescu Mihăilescu. La parter este şi o expoziţie de cartofilie, care aparţine arhitectului Dan Niţescu, unde poate fi văzută o istorie a oraşului în cărţi poştale.
Expoziţia de bază va fi deschisă la 1 decembrie. „Dat fiind faptul că au fost efectuate lucrări importante, trebuie să evităm ca umiditatea să intre în pânze”, a declarat Bogdan Cârstina, director Complexul Muzeal „Curtea Domnească”.
Fiecare sală va avea senzori de mişcare care vor activa sistemul de iluminat astfel încât camerele să fie luminate atâta timp cât sunt vizitate.
Intrarea va costa 4 lei, respectiv 2 lei pentru elevi, studenţi şi grupuri organizate.