Nu mai puţin de 15 dealeri au adus astăzi 100 de modele de maşini la târgul organizat de Asociaţia Oamenilor de Afaceri Argeş. Cea mai scumpă maşină de la Salonul Auto Piteşti din Piaţa Vasile Mileacostă 80.000 de euro.
Cea de-a opta ediţie a Salonului Auto Piteşti (SAP) şi-a deschis astăzi la amiază porţile. Nu mai puţin de 100 de modele mai vechi sau mai noi din gamele Dacia Renault, Opel-Chevrolet, Honda, Nissan, Skoda, Toyota, BMW, Volkswagen, Audi, Land Rover, Jaguar şi SAAB ocupă de astăzi, pentru şase zile, platoul Pieţei Milea, spre satisfacţia iubitorilor de cai putere.
Maşini scumpe în premieră la Piteşti.
Iubitorii de cai putere au ocazia să admire anul acesta câteva modele exclusiviste. ,,Salonul Auto Piteşti vine în această toamnă cu mărci noi. Dodge, Chrysler şi Jaguar şi Hummer sunt doar câteva dintre ele. De asemenea la SAP participă cei mai importanţi dealeri din Argeş, cu cele mai noi modele şi cu cele mai bune discounturi şi oferte“, a declarat Alex Şerban, manager proiect SAP.
Cea mai scumpă maşină costă cât o casă
Piteştenii au rămas fără cuvinte la vederea maşinii Jaguar XJ, adus în premieră la Piteşti, una dintre cele mai scumpe exponate ale Salonului Auto. Cine vrea să-şi cumpere un astfel de bolid trebuie să plătească nu mai puţin de 80.000 de euro. ,,Mă uit şi visez, că de cumpărat, probabil, n-o să pot niciodată. Modelele astea sunt doar pentru cei care-şi permit să dea pe o maşină cât pe un apartament“, a spus Marius Rădulescu, economist (41 de ani), unul dintre primii vizitatori ai acestei ediţii a SAP.
Un alt model la fel de scump este un BMW 635, iar următoarea ca preţ este un Range Rover Sport, care costă 70.000 de euro. Din păcate, cei mai mulţi vizitatori veniţi chiar de la primele ore ale deschiderii salonului auto nu şi-au permis decât să se pozeze cu respectivele modele. @N_