Cornel Penescu este „suspendat“ de justiţie din viaţa PIC. Cine şi cum va salva acum compania de la un posibil faliment? Cel mai recent număr al revistei Forbes România, la chioşcuri din 7 septembrie, publică o analiză despre PIC Grup, afacerea fraţilor Penescu. În timp ce numărul unu în afacerea PIC, Cornel Penescu, se află în închisoare, fiul său, Andrei, un puşti de 18 ani, şi fratele, Ilie, un antreprenor visător, caută cu disperare soluţii pentru a salva businessul de la faliment. Misiune imposibilă? Ilie Penescu (50 de ani) vorbeşte pentru prima oară cu presa despre afacerile familiei şi îi displace profund această postură.
Cornel Penescu (42 de ani), fratele său mai mic, şi cel care a administrat businessul până la arestarea preventivă din aprilie, era interfaţa companiei şi obişnuia să anunţe numai veşti bune: în 2008 se lăuda cu extinderea lanţului de hipermarketuri PIC până la cinci magazine şi afaceri de 160 de milioane de euro, cu 25% mai mult faţă de 2007.
În plus, Cornel se mândrea cu faptul că este proprietarul tuturor spaţiilor în care funcţionează magazinele sale, că are 30% din piaţa de ulei şi că deţine o fabrică de ambalare a orezului. Acum, fratele cel mare trăieşte o realitate teribilă din postura antreprenorului care, până de curând, îşi permitea luxul să-şi petreacă zilele citind despre bursele străine şi managerii vizionari.
Nu numai că trebuie să managerieze compania PIC, aflată într-un moment dificil, dar trebuie să alerge între sălile de judecată şi peniteciarul Colibaşi, locul unde se află în arest fratele său. Deja este sfârşitul verii, iar Cornel se află în arest preventiv de aproape cinci luni, pentru dare de mită, fiind considerat, de justiţia română, un pericol social.
Lucrul ăsta îl nemulţumeşte profund! În aceeaşi măsură îl nelinişteşte şi mersul afacerii grupului PIC, pe car