La invitaţia clubului de baschet Cuza Sport, miercuri vine la Brăila preşedinta Federaţiei Române de Baschet, Carmen Tocală, un prilej pentru gruparea sportivă brăileană de a face lobby pentru dezvoltarea acestei discipline, ca sport de masă, dar şi de performanţă, pe plan local.
Cuza Sport, un club care pune accent pe activitatea juvenilă şi care, anul acesta, la prima participare în competiţia internă s-a clasat pe locul al optulea în ţară, a făcut deja primii paşi în atragerea copiilor din ciclul I-IV către baschet, iar în cadrul aceluiaşi proiect "Să creştem sănătos" va demara o nouă acţiune "Grădiniţa - poarta micilor giganţi". Această competiţie este adresată preşcolarilor şi este finanţată de către Direcţia pentru Sport a Judeţului Brăila. La invitaţia clubului de baschet Cuza Sport, miercuri vine la Brăila preşedinta Federaţiei Române de Baschet, Carmen Tocală, un prilej pentru gruparea sportivă brăileană de a face lobby pentru dezvoltarea acestei discipline, ca sport de masă, dar şi de performanţă, pe plan local.
Cuza Sport, un club care pune accent pe activitatea juvenilă şi care, anul acesta, la prima participare în competiţia internă s-a clasat pe locul al optulea în ţară, a făcut deja primii paşi în atragerea copiilor din ciclul I-IV către baschet, iar în cadrul aceluiaşi proiect "Să creştem sănătos" va demara o nouă acţiune "Grădiniţa - poarta micilor giganţi". Această competiţie este adresată preşcolarilor şi este finanţată de către Direcţia pentru Sport a Judeţului Brăila.