Fara indoiala, nu nasul care te ajuta sa te sucesti cu nonsalanta de la zi la alta, pentru a nu pierde pretuirea populara, trebuie sa fie una dintre calitatile unui presedinte. Ci nasul politic de mare barbat de stat, iubitor de morala si, daca se poate, de popor. Care, in Romania, inseamna cam acelasi lucru, dar sa spunem ca mai avem o farama de speranta.
De pilda, sa ai destul sange in vine incat la un an dupa ce infigeai dimineata, inainte de rugaciune, un ac in papusa care-l reprezenta pe Calin Popescu Tariceanu, si asteptai vecernia pentru a termina cu cele sfinte pe ziua Domnului si a mai infinge una, sa-ti manifesti pretuirea la televizor fata de persoana in cauza.
Sa uiti ca l-ai facut frate de cruce cu sistemul ticalosit, patron al incompetentei guvernamentale, sursa a tristei dezamagiri de presedinte, si sa-l chemi iute sa-i strangi mana, pretuindu-l pentru intelepciunea cu care a gestionat negocierile cu Ford.
Sa mergi apoi in mijlocul sarbatorii cu imparati, bulibasi, pirande si caldarari, pe care ai sucarit-o cu faza cu "tiganca imputita" de ti-au facut plangere la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, sa dansezi pe scena si sa-ti lasi tovarasa de viata sa-si traga pe dansa o fusta de cortorareasa.
Si in final, sa te rastesti la procurorul general al Romaniei, cu mana in obraz, pe motiv ca, de 20 de ani, dosarele revolutiei inca sunt in lucru.
Asa a trecut o zi de campanie neoficiala, in care Traian Basescu a impuscat trei iepuri. Romanii l-au vazut ca e in stare sa treaca peste ura purtata unuia dintre artizanii suspendarii sale, ca sa luam numai cea mai groasa faza patita cu Tariceanu, ca pune sentimentele crestine mai presus - era sa spun ca intoarce si celalalt obraz.
Au zarit apoi un om care a depasit un moment de ratacire, pentru care si-a cerut scuze (a si invata
