Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reşiţa: Reducerile de toamnă dau ţepe vestimentare

Publicat in Adevarul, miercuri 9 septembrie 2009 ·

Controalele Protecţiei Consumatorului au scos la iveală mai mult de zece magazine care vindeau marfă redusă doar la suprafaţă. Elena Cocoşilă este o reşiţeancă ce profită de perioada reducerilor pentru a-şi achiziţiona haine la preţuri mai mici. Cu toate acestea, zilele trecute femeia a avut surpriza de a intra într-un magazin cu reduceri, unde nu toate produsele aveau preţuri mai mici. „Pe vitrină scria cât casa reduceri, iar în magazin nu erau afişate produsele la promiţie şi cele care nu erau reduse. La casă mi s-a spus asta“, a spus femeia.

Aceste probleme sunt dese în această perioadă, pentru că cei mai mulţi comercianţi doresc să se scape de marfă. „Dacă nu vindem ce mai avem luna asta, la anul hainele sunt deja demodate. Clienţii îşi dau seama imediat dacă hainele sunt din sezonul trecut“, a spus Crina Barbu, vânzătoarea unui magazin de îmbrăcăminte din Reşiţa.

Comercianţii profită de neatenţie

Reşiţenii trebuie să fie foarte atenţi când intră într-un magazin cu reduceri. Mulţi dintre comercianţi nu-şi afişează perioada de soldare, chiar dacă afişele cu reduceri tronează în vitrine. Reşiţenii neatenţi pot avea surpriza ca produsele aflate iniţial la reducere să fi ieşit din perioada de soldare. O altă tehnică de fentare a cumpărătorilor este preţul produsului. De foarte multe ori acesta lipseşte, cumpărătorul având tendinţa de a se lua după afişele mari cu reduceri promoţionale din vitrine.

„Cumpărătorii trebuie să caute preţul vechi pentru a vedea dacă procentajul de reducere este real sau nu. Se întâmplă să fie reduceri de 70%, dar preţul să nu coincidă cu acest procentaj“, a spus Cristian Angyal, directorul coordonator al CJPPC Caraş- Severin.

Trucuri de înşelat clienţii

După cum explică Cristian Angyal, director coordonator al CJPPC Caraş-Severin, se întâmplă cazuri în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost crainic al clubului Dinamo, reţinut după ce a agresat sexual un adolescent în bazinul de înot

Libertatea acum 38 minute
Un bărbat de 58 de ani a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind acuzat că a agresat sexual un băiat de 16 ani în timp ce înota într-un bazin din Sectorul 2 al Capitalei. Incidentul șocant s-a petrecut în urmă

Mai multe magazine din Capitală închise de ANPC. Vindeau ilegal țigări minorilor. Amenzi uriașe

Ziare.com acum 2 ore
ANPC a efectuat joi, 19 septembrie, mai multe controale la magazine din București pentru a verifica dacă se vând țigări minorilor. Au fost descoperite 13 astfel de unități. ANPC a suspendat, joi, 19 eptembrie, activitatea a 13 magazine din București

UPDATE - Planul roşu, activat în Mehedinţi în urma unui apel la 112 prin care se anunţă că mai mulţi copii au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară/ 70 de copii cu vârste între 5 şi 14 ani şi doi adulţi au nevoie de asistenţă medicală

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din judeţul Mehedinţi au activat, joi după-amiază, Planul roşu de intervenţie, în urma unui apel la 112 prin care se anunţa că mai mulţi copii, din diferite localităţi, au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară. Un număr de

Două convoaie militare, implicate într-un accident între Brăila și Galați. Camioanele ar aparține armatei franceze

Ziare.com acum 3 ore
Două convoaie militare au fost implicate joi după-amiază, 19 septembrie, într-un accident rutier produs pe DN 2B, în apropierea Podului Siret - Şendreni, judeţul Brăila, anunţă Centrul Infotrafic. În urma unei coliziuni faţă-spate, un şofer a fost r

ANPC a suspendat activitatea a 13 magazine din Bucureşti pentru vânzarea ilegală de tutun către minori / Au fost date amenzi de aproape 150.000 de lei

News.ro acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au suspendat pentru 30 de zile activitatea a 13 magazine din Bucureşti, pentru vânzarea ilegală de tutun către minori şi au dat amenzi în valoare de aproape 150.000 de lei. Print

Șoferul care a murit în accidentul grav din Capitală era soțul femeii stropite cu benzină în Parlament / El era angajat SPP

HotNews acum 3 ore
Bărbatul care a murit joi dimineața după ce nu a acordat prioritate unui tramvai pe Șoseaua Progresul din București era soțul femeii care a fost stropită cu benzină de bărbatul care a dat foc, marți, unei încăperi din Palatul Parlamentului, scrie ob

Fostul şef al Statului Major al Republicii Moldova, Igor Gorgan, pus sub învinuire pentru spionaj în favoarea Rusiei

Adevarul acum 44 minute
Fostul șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, Igor Gorgan, a fost pus sub învinuire în dosarul cu privire la pretinsele acțiuni de spionaj în interesul Rusiei, conform Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Specia

Lufthansa şi Air France îşi prelungesc suspendarea zborurilor către Beirut şi Tel Aviv

News.ro acum 48 minute
Companiile aeriene Lufthansa şi Air France anunţă joi că prelungesc suspendarea zborurilor către Tel Aviv şi Beirut, din cauza unor tensiuni în regiune, relatează AFP. ”Din cauza situaţiei securitare de la destinaţie, Air France îşi suspendă legătur

Soțul celei mai bogate femei din Rusia a fost reținut. Ce legătură are bărbatul cu atacul armat de lângă Kremlin

Ziare.com acum 2 ore
Soţul celei mai bogate femei din Rusia a fost arestat la data de 19 septembrie 2024 și este acuzat de crimă. Suspectul se numește Vladislav Bakalciuk, a anunțat agenția Reuters citată de Agerpres. Vladislav Bakalciuk, soţul celei mai bogate femei di

Helmut Duckadam a fost dus de urgență la Spitalul Universitar și operat pe cord deschis

Libertatea acum 5 ore
Helmut Duckadam, în vârstă de 65 de ani, a ajuns joi, 19 septembrie, la Spitalul Universitar, unde are programată o operație pe cord deschis, informează Gazeta Sporturilor.

Vremea

București
acum

16°
joi

15°/18°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
Iasi
acum

19°
joi

14°/21°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

19°
joi

16°/21°
vin.

18°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

11°/17°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

23°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°