Într-o dimineaţă ceţoasă de toamnă, pe 10 septembrie 1989, 239 de pasageri, tineri, bătrâni, femei, copii, s-au îmbarcat pentru ultima lor călătorie Vasul care ar fi trebuit să-i ducă la familiile lor din comuna Grindu-Pisica a ancorat în veşnicie Teama că nu vor ajunge acasă
La data de 10 septembrie 1989, la ora 8.00, în Portul Galaţi, sute de oameni aşteptau cu nerăbdare ca nava de pasageri „Mogoşoaia” ca să-i ducă acasă, pe malul drept al Dunării, în localitatea tulceană Grindu-Pisica. Drumul nu era lung. Doar zece kilometri îi despărţeau de casă, de cei dragi.
Vremea ceţoasă le-a încurcat toate planurile. La un moment dat, un zvon cum că „Mogoşoaia” nu mai pleacă către Pisica a făcut vâlvă printre cei 255 de pasageri dornici să ajungă la casele lor. După câteva minute de chibzuinţă, autorităţile portuare au decis ca, în ciuda ceţii dense, nava să-şi respecte orarul.
„ Datorită vizibilităţii reduse, până la ora 8.05 nu s-a putut pleca. La 8.06, vizibilitatea s-a îmbunătăţit, amebele maluri putând fi zărite cu ochiul liber, ceea ce a permis plecarea navei în cursă ”, povesteşte Maximilian Popescu, comandant instructor la Navrom în ziua producerii accidentului.
S-a scufundat în câteva secunde
Cursa a fost mult prea scurtă. După doar doi kilometri, ceaţa s-a îngroşat, vizibilitatea s-a redus sub 200 de metri, iar în faţa navei Mogoşoaia a apărut, parcă de nicărieri, impingătorul bulgăresc „Peter Karamincev”.
Impactul a fost inevitabil. Până să se dezmeticească pasagerii şi echipajul, în doar câteva secunde, vasul românesc s-a scufundat. Strigătele de ajutor ale celor câţiva pasageri, care nu au mai avut loc în cabine şi se aflau pe puntea vasului, au fost zadarnice. 239 de suflete au dispărut în apele Dunării. Doar 16 au reuşit să se salveze.
A fost nevoie doa
