A venit toamna, vremea s-a răcit, iar hienele flămânde au început să urle.
Criza le-a pus în aparenţă cu botul pe labe. Au stat aşa doar o scurtă perioadă, aşteptând noua pradă. Când s-a ivit, şi-au deschis colţii mânjiţi cu blaturi, brânză, butelii şi pâine şi s-au pus să muşte. Cum le vezi, îţi vine să-ţi faci aer cu batista. Nu poţi sta în preajma lor niciun minut. Sunt prea mizerabile, prea parşive.
Cu „sângele” pe care l-au supt până acum de la echipa naţională, fotbalul românesc riscă să stea tot timpul în perfuzii şi să cadă de pe glob. Umblă şi atacă nu mai în haită, aşa cred că au puterea necesară pentru a se impune în faţa tuturor. N-au un şef, dă tonul cine vrea, Gigi Becali cu verii lui, Cristian Borcea, Adrian Mititelu, Marian Iancu. Cum iese unul la orizont, ceilalţi îi ţin partea, chiar dacă, de-a lungul anului, se sfâşie aprig pe ciolane şi caşcavaluri.
Ştiu că, dacă nu atacă, vor rămâne cu burta lipită de şira spinării. Spre binele naţionalei, trebuie să scăpăm de aceste hiene. Ce sport au practicat ele ca să se coalizeze împotriva unui proaspăt selecţioner, ca Răzvan Lucescu? Gigi a muls oile, Borcea a aruncat butelii peste gard direct în camioane, iar Mititelu a cărat lăzi cu pâine prin magherniţele Craiovei.
Au două scopuri: blatul şi banul încasat de pe urma lui. Să câştige campionate, pentru a lua 10 milioane de euro; să cumpere jucători pe nimic, pentru a-i vinde la suprapreţ. N-ai ce să le ceri, fiindcă vorbesc exact ca la piaţă. Dacă un oier, un negustor cu butelii, un brutar, un mecanic auto şi un bişniţar (Ioan Becali) au ajuns să conducă fotbalul românesc, o să ne mai calificăm doar la Mondialele şi Europenele de brânză şi de bujii.
Gigi, Borcea, Mititelu şi alte hiene, daţi-vă jos labele de pe naţională! Vedeţi-vă de echipele de club! V-aţi desfiinţat simbolurile, v-aţi umi