Arma care s-a declanşat accidental şi i-a rănit pe cei doi agenţi va fi expertizată balistic, urmând ca peste câteva zile să fie anunţat rezultatul. Ancheta procurorilor în cazul celor doi poliţişti împuşcaţi în camera de curăţare a armelor din sediul Poliţiei este în plină desfăşurare. În această dimineaţă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad, Camelia Tuduce, a declarat că ambele arme ale celor doi poliţişti au fost ridicate pentru a li se face expertiza balistică.
„În urma acestei expertize vom afla cu exactitate care a fost traiectoria glonţului. S-a luat în calcul şi varianta în care pistolul să fi fost defect, însă nu ne putem pronunţa până nu vom avea un rezultat clar”, a declarat, în această dimineaţă, Camelia Tuduce.
Podea din ciment
Potrivit anchetatorilor, în camera în care a avut loc incidentul, podeaua este din ciment. Mircea Budurişan, antrenor de tir în Arad, e de părere că glonţul putea să ricoşeze doar în cazul în care podeaua nu era din lemn, ori acoperită cu pietriş sau iarbă. „Într-un poligon de tragere podeaua trebuie să fie acoperită cu pietriş dacă se trage cu aer comprimat sau cu iarbă dacă avem gloanţe”, a susţinut Mircea Budurişan.
Supraveghere medicală
Ambii poliţişti sunt încă internaţi la spital. Flavius Biţiş, rutieristul rănit în mână va mai rămâne internat, cel mai probabil, până mâine, starea lui fiind în afara oricărui pericol.
Accidentul s-a petrecut în timp ce poliţiştii îşi curăţau armele din dotare. Pistolul Carpaţi s-a declanşat la un moment dat în mâna unuia dintre ei, după care a lovit podeaua, iar mai apoi a ricoşat în bărbia celuilalt om al legii.