Comisia parlamentară de anchetă a propus, ieri, urmărirea penală a ministrului turismului, Elena Udrea, pentru încălcarea legii răspunderii ministeriale, a Constituţiei şi a regulamentului Camerei. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu
Deputaţii din comisie au votat, în unanimitate, o propunere în acest sens a şefului comisiei, Ludovic Orban (PNL). Cererea de urmă rire penală va face parte din raportul final, ce va fi gata săptămâna viitoare. Raportul urmează să fie înaintat Biroului Permanent, care îl va trimite, cel mai probabil, Comisiei juridice, după care Udrea va fi “judecată” de plenul Camerei.
Acuzaţiile comisiei
Ministrului i se reproşează încălcarea articolului din legea răspunderii ministeriale potrivit căruia demnitarii trebuie să ofere parlamentului informaţiile solicitate în termen de 20 de zile. Refuzul nejustificat de la prezenta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. În cazul Elenei Udrea, comisia de anchetă a trimis ministerului pe 5 august solicitarea şi a primit un prim răspuns pe 9 august şi doar 5-10% din documentele solicitate, susţin membrii comisiei. Ulterior, ministerul a trimis alte documente, pe 28 august şi pe 5 septembrie, după expirarea termenului legal de 20 de zile, neacoperind decât o parte din cererile comisiei.
De asemenea, deputaţii susţin că refuzul ministrului de a fi audiat se încadrează tot la refuzul de a oferi informaţii comisiei. Nu este clar însă care va fi verdictul în privinţa contractelor ministerului. De putaţii din comisie au decis că vor împărţi documentele pe care totuşi le-au primit între trei raportori care să formuleze propuneri pentru documentul final. Unul dintre aceştia, Vasile Bleotu (PSD), care răspunde de partea bugetară, le-a explicat deja colegilor că pe bucata sa, referitoare la partea bugetară, nu identifică date de natură pen