Campioana României, Unirea Urziceni, a dispus, miercuri, scor 7-0, de formaţia din al treilea eşalon CSM Focşani, într-o partidă amicală disputată pe arena Tineretului, în faţa a aproximativ 150 de spectatori.
Golurile ialomiţenilor au fost înscrise de Brandan (7), Marinescu (13, 29), Nistoroiu (44-autogol), Paraschiv (45), Bilaşco (60) şi Onofraş (73).
Antrenorul Dan Petrescu a trimis pe teren următoarea formulă: Tudor - E. Nicu, D. Munteanu, Mehmedovic, Brandan - Paraschiv - S. Frunză, L. Marinescu, T. Bălan, Semedo - Rusescu. Au mai intrat: Tache, Galamaz, Bordeanu, Ricardo, Varga, Onofraş, Todoran, Dănălache şi Bilaşco.
Mijlocaşul Iulian Apostol nu a fost folosit şi a efectuat alergări uşoare la marginea terenului, Petrescu menajându-l după ce sâmbătă a evoluat pentru echipa naţională în partida cu Franţa. El a plecat din cantonamentul primei reprezentative deoarece este suspendat pentru meciul cu Austria. Alţi doi jucători ai ialomiţenilor, Bruno Fernandes şi Răzvan Pădureţu, s-au pregătit separat.