În august 1989, Petru Sandu-Andrieş lucra la Combinatul de Fibre Sintetice Iaşi. Atunci, ca şi astăzi, era un mare iubitor al drumeţiilor pe munte. Ca să ajungă din când în când pe vârfuri, trebuia să-şi ia câteva zile libere. Mai greu era, spune el, cu procurarea produselor şi a celor necesare călătoriei şi petrecerii sejururilor la înălţime.
"Pe atunci oamenii erau legaţi mai mult de serviciu şi evadau mai rar pe vârfuri de munte. Întâlneai mai puţină lume acolo sus, versanţii nu erau ca acum împânziţi cu chioşcuri, nu existau facilităţi, alternative de cazare şi altele. Dar cel mai greu era cu aprovizionarea de acasă. Foarte dificil, dar merita. Pentru că, acolo, sus, ne simţeam mai liberi. Evadam din lumea în care divertismentul însemna un program tv de două ore cu Ceauşescu. Aşa scăpam de constrângerile şi stupidităţile cotidiene, toate împănate cu multă propagandă comunistă, luată deja în derizoriu de majoritatea", îşi aminteşte el.
"De cele mai multe ori ne programam ieşirile, ne luam mai multe libere. Pe atunci se lucra în toate zilele, în foc continuu, în trei schimburi, ca la oţelărie. Se dădea liber o zi, două, una după alta, şi îţi comunica data la care puteai rămâne acasă încă din cursul săptămânii. Pentru că eu îmi programam ieşirile, luam mai multe libere odată, le legam, cum se spune. Trebuie precizat însă că noi lucram şi sâmbăta şi duminica, chiar şi noaptea, ca la combinatele siderugice".
În 1989, Petru a primit şase libere şi a făcut o ieşire pe munte, în afara concediului. Câteva din aceste zile erau zile de "recuperare". "Făceam câte o treabă mai deosebită şi îmi dădeau o zi liberă, o aşa-zisă recuperare. Pentru o escapadă îmi trebuiau minimum cinci zile, dar depindea şi de cum ne adunam cu prietenii sau cunoştinţele dornice de ieşire, însă, de regulă, eram cel puţin cinci oameni". Sandu-Andrieş ajungea în sp
