Cel puţin 30 de oameni au murit în urma inundaţiilor puternice care fac ravagii în Istanbul şi în nord-vestul Turciei, relatează AFP. Bilanţul victimelor este provizoriu ţinând cont că zeci de persoane sunt date dispărute.
Ploile torenţiale au făcut prăpăd în Turcia. Zeci de maşini au fost acoperite de ape pe străzile din Istanbul, cel mai mare oraş din Turcia. Iar numeroşi oameni s-au trezit captivi între puhoaie. A fost nevoie de intervenţia elicopterelor ca să-i salveze pe cei izolaţi pe acoperişurile caselor sau în maşini. Operaţiunile de salvare s-au dovedit extrem de dificile. Tot aici, vijeliile au produs pagube importante şi au inundat o staţiune din apropierea oraşului foarte populară printre localnici.
Sunt cele mai puternice ploi din ultimii 80 de ani. 900 de pompieri şi forţe de ordine, sprijiniţi de elicoptere, peste 200 de vehicule şi zeci de bărci pneumatice participă la operaţiunile de salvare. Până acum 1.000 de persoane au fost scoase dintre puhoaie la Istanbul.
Pagube materiale importante
La aproape 50 de milioane de euro se ridică pagubele provocate de inundaţii. O familie de cinci persoane a fost luată de ape dintr-o fermă, în apropierea oraşului Saray, în provincia Tekirdag, după ce un râu a ieşit din matcă şi a inundat zona, provocând pagube materiale semnificative, a declarat primarul oraşului, Nazmi Coban. Echipele de salvare au mai găsit alte două cadavre aduse de ape.
Furtuna a lovit şi un cargobot cambodgian care s-a scufundat, pe coasta Mării Negre şi apoi s-a rupt în două sub impactul valurilor puternice. Echipajul, care cuprindea 12 persoane, printre care georgieni, azeri şi ucrainieni, a fost salvat de paza de coastă. Meteorologii nu au veşti bune. Ploile torenţiale continuă şi în următoarele zile.
@N_P