Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesoara Codreanu rămâne pe poziţii

Publicat in Adevarul, miercuri 9 septembrie 2009 ·

Dăscăliţa care şi-a ajutat „din pix” elevii la texele unice nu părăseşte şcoala unde predă de zece ani. Profesoara care a corectat 29 de teze unice pentru a mări notele elevilor ei va continua să predea în aceeaşi unitate de învăţământ. Profesoara Codruţa Codreanu (33 de ani), de la şcoala Avram Iancu, cea care a primit o sancţiune de diminuare a salariului cu 15% timp de şase luni, după ce a operat corecturi în lucrările a 29 de elevi la tezele unice, nu şi-a schimbat locul de muncă. Potrivit directorului şcolii, Rodica Kerekeş, profesoara va preda în continuare la şcoala „Avram Iancu“, acolo unde predă de zece ani.

Scandal naţional

„I-a fost propusă detaşarea la o altă unitate de învăţământ, însă a refuzat. Am purtat o discuţie serioasă cu profesoara, iar aceasta şi-a exprimat părerea de rău faţă de fapta pe care a săvârşit-o. Codruţa Codreanu este titulara şcolii de mai bine de zece ani şi a frecventat cursurile claselor V-VIII tot aici. Acum se află la serviciu, dar nu vrea să îşi comenteze gestul”, a declarat Rodica Kerekeş.

Pe lângă sancţiunea financiară, Codruţa Codreanu are interzis în comisiile de examinare. Cazul ei a ajuns în atenţia opiniei publice în timpul tezelor unice din acest an, când profesoara  a corectat greşelile de tip gramatical făcute de 29 de elevi din clasele a VIII-a A şi a VII-a B care au susţinut examenele la Limba română. În acest fel copii s-au ales cu note mai mari chiar şi cu patru puncte. Modificările au ieşit la iveală în momentul în care comisia de corectare a lucrărilor a constatat că pe teze apar modificări cu un pix de o altă culoare. După ce o comisie a recorectat tezele, lucrările au fost notate cu punctaje reale iar consiliul profesoral a decis sancţionarea financiară a profesoarei.

La acea vreme, Inspectoratul Şcolar a propus două sancţiuni: desfacerea contractului de muncă şi dim

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 13 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 7 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 7 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 10 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

22°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°