Şase persoane, dintre care cinci femei, intrau în casele bătrânilor sub pretextul că sunt de la deratizare sau că fac verificări la apometre şi gaze. Profitând de neatenţia victimelor,hoţii plecau cu banii.
Reţeau formată din P. Sanda, în vârstă de 30 de ani, Ş. Elena în vârstă de 21 de ani, F. Mirela de 26 de ani, N. Marian de 23 de ani, N. Alina de 23 de ani, toţi din Bucureşti şi M. Luna în vârstă de 38 de ani din judeţul Ilfov, i-a lăsat mai săraci cu 35.000 de lei pe câţiva bătrâni din Capitală.Furturile au început încă de luna aprilie, când prima victimă a depus plângere la poliţie.
Mai multe femei, pentru mai multă credibilitate
În reţeaua de infractori ponderea femeilor era mai mare, doar unul dintre cei şase hoţi fiind bărbat. Astfel, ei erau mai credibili când sunau la uşa unor bătrâni şi se recomandau ca fiind reprezentanţi ai unor companii de deratizare sau că fac verificări la apometre şi gaze.
“O femeie îi ţinea de vorbă, cealaltă sau ceilalţi furau. Stilul clasic dar care dă încă roade”, a spus Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.
Ieri, în timpul percheziţiilor la domiciliu, patru dintre hoţi au fost prinşi
În baza autorizaţiilor de percheziţie emise de Judecătoria Sectorului 5, lucrători din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale - Sector 5 Poliţie împreună cu lucrători din cadrul Secţiei 17 Poliţie – Biroul de Investigaţii Criminale, cu sprijinul lucrătorilor Serviciului Special de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă au efectuat, ieri, 08 septembrie, simultan 3 percheziţii domiciliare pe raza Capitalei cât şi a judeţelui Ilfov.
Patru persoane dintre cele suspectate că participau la aceste furturi au fost depistate şi conduse la sediul Secţiei 19 Poliţie. Alte două persoane au fost reţinute în urmă cu câteva zile pentru alte fapte.
Cei şase se f