Avea cinci ani când a doinit prima oară la fluier. Apoi a muncit cât pentru o viaţă de om, dar nu a renunţat niciodată la instrumentele lui dragi. A cântat pentru Ceauşescu, Gheorghiu-Dej şi Hruşciov, iar cel din urmă i-a oferit un ceas. A fost înfiat în 1941 de o familie de nemţi. „Tatăl meu era inspectorul Poliţiei, omul lui Antonescu. Am fugit în Germania, unde am stat şase luni. Pe urmă, ne-am întors în ţară, eu cu mama, împreună cu generalul Gerschtenberg, şeful aviaţiei militare în România“, povesteşte nea Vasile. „În 1943, când aveam 13 ani, mama a plecat la Craiova cu un căpitan al armatei române care a primit comanda unui regiment de grăniceri“, adaugă rapsodul.

Şi-a regăsit mama în 1948, după cinci ani. „Chiar când am intrat în armată, am participat la un spectacol unde am cântat. În sală era şi mama, am recunoscut-o şi am cerut o întâlnire cu ea. Când ne-am întâlnit, a leşinat şi a căzut. Mi-a zis: „Te-am recunoscut când ai cântat un cântec care mă durea pe mine”, îşi aminteşte plângând nea Radu.

La 19 ani a ajuns pe mâna Securităţii şi a fost trimis la Piteşti. „Ce am putut să văd acolo nu doresc nimănui în lumea asta“, povesteşte nea Radu.

Cânta la fluier pe furiş

A învăţat să cânte la fluier de la cinci ani, de la bunicul său. „Îi furam fluierul de la fereastră şi după ce cântam îl puneam la loc. A văzut că l-am folosit şi m-a prins când am vrut să îl fur din nou. Aproape toate cântecele le ştiu de la el. Era un mare constructor de instrumente, ştia să facă aproape toate instrumentele de cântat”, povesteşte rapsodul. „Tatăl meu cânta la vioară, era un maestru. Cine ştie ce s-o fi ales de el, pe unde o fi fost împuşcat”, adaugă acesta.

A creat mii de fluiere

Alegea lemnul, folosea burghiurile şi dădea găuri, pregătea câte patru sute de fluiere şi mergea la Bezdead cu