Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Mădălina Crăciun are grijă ca şcoala să înceapă la timp

Publicat in Adevarul, miercuri 9 septembrie 2009 ·

Este blondă, are dimensiuni de top model şi este foarte inteligentă. Mulţi o consideră a fi una dintre cele mai frumoase angajate din Primăria Ploieşti. Inginer de profesie, Mădălina Crăciun se ocupă de mai bine zece ani de felul în care se realizeaza reabilitatea şi modernizarea şcolilor din municipiu. Are o misiune grea. În fiecare an, Mădălina Crăciun, angajată cu funcţie în Primăria Ploieşti, trebuie să se asigure că cele 85 de unităţi de învăţământ din Ploieşti sunt bine puse la punct pentru a-şi primi elevii. În afară de avize şi documente care trebuie semnate, munca sa presupune deplasare în teren. „Secţia de Investiţii se ocupă de tot ce presupune recepţia lucrărilor de reparaţii la grădiniţe, şcoli şi licee. Ne mândrim cu faptul că, în anul şcolar care va debuta la 15 septembrie nu avem unităţi în lucrări de reabilitare. Prin urmare, totul este pus la punct”, a spus aceasta. Misiunea sa nu este deloc uşoară, mai ales atunci când apar probleme de ordin administrativ, în timpul anului şcolar. „Mai apar diverse situaţii, acoperişuri cu probleme, centrale termice care se strică şi alte defecţiuni pe care trebuie să le remediem rapid, ca să nu fim nevoiţi să chinuim elevii, mutându-i dintr-o clasă în alta”, a subliniat Mădălina Crăciun. Frumuseţea nu a ajutat-o

Cea care răspunde de situaţia unităţilor de învăţământ din Ploieşti provine dintr-o familie de dascăli. A absolvit o facultate cu profil tehnic ,din cadrul Institutului de Construcţii din Bucureşti şi primul său loc de muncă a fost ca profesor inginer la un liceu din municipiu. După doi ani la catedră, în 1994, Mădălina Crăciun a dat concurs pentru un post de inginer la Primărie. „În cei aproape 15 ani de când lucrez la Direcţia de Investiţii, am urcat pas cu pas, de la un simplu angajat până la coordonator al acestui departament”. Ea spune că frumuseţea a reprezentat un impediment în carieră şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump spune că Rusia are „cărţile în mână” în negocierile privind conflictul din Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, miercuri seară, că Moscova are „cărţile în mână” în negocierile pentru a încerca să pună capăt războiului din Ucraina, declanşat de invazia Rusiei în urmă cu aproape trei ani „Cred că ruşii vor ca războ

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 9 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Volodimir Zelenski se întâlneşte, joi, cu emisarul american Keith Kellogg, într-un context tensionat

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să îl primească joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost aspru criticat de omologul său american Donald Trump, care l-a numit „dictator”. Liderul ucrainean, a cărui poziţie pare

Mike Pence, fostul vicepreşedinte al lui Donald Trump: „Dle preşedinte, nu Ucraina a început acest război”. Alte reacţii interne şi internaţionale stârnite de comentariile controversate ale preşedintelui american

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a acuzat miercuri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că este un „dictator” şi l-a avertizat că trebuie să acţioneze rapid pentru a asigura pacea sau riscă să-şi piardă ţara, adâncind o dispută între cei

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 10 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 8 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 13 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Vremea

București
acum

-7°
joi

-10°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-10°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-3°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-10°
joi

-10°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-10°
joi

-10°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/6°