Curtea Constituţională a Republicii Moldova a decis ieri, după o şedinţă prelungită, să sisteze procedura de control constituţional a deciziei privind alegerea lui Mihai Ghimpu în funcţia de preşedinte al parlamentului moldovean. Sursa: Agerpres
„S-a înregistrat o paritate de voturi, ca urmare, actele contestate se prezumă constituţionale, iar examinarea sesizării se sistează”, a explicat unul dintre cei şase judecători ai instanţei supreme, subliniind că decizia este irevocabilă.
Curtea a examinat ieri, timp de mai multe ore, contestaţia depusă la 1 septembrie de Partidul Comuniştilor privind legalitatea alegerii liderului Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, în funcţia de preşedinte al parlamentului. Acesta a fost ales preşedinte al noului legislativ moldovean în cursul şedinţei inaugurale din 28 august. Comuniştii au contestat însă, la câteva zile după desemnarea liderului liberal în fruntea noului legislativ de la Chişinău, constituţionalitatea alegerii lui Mihai Ghimpu pe motiv că PCRM nu îşi formase facţiunea parlamentară în momentul votului.
Ei au cerut un răgaz de o săptămână, până pe 4 septembrie, pentru formarea grupului parlamentar şi, în condiţiile în care AIE le-a respins propunerea, au părăsit în masă sala de şedinţe. Deputatul comunist Vladimir Ţurcan a declarat că PCRM va respecta verdictul, iar deputaţii formaţiunii vor reveni în sala de şedinţe a parlamentului.