Ceea ce surprinde în scrisul lui Stelian Ţurlea este diversitatea registrelor prozastice.

Excelent profesionist, autorul abordează specii diferite şi subvariante distincte ale aceluiaşi gen. Romanul poliţist şi romanul pentru copii (cu deschidere, voită, către percepţia unui public matur), romanul de dragoste şi cel politic-istoric sunt abordate şi conduse, de fiecare dată, pe câte un vector specific. Microromanul „În absenţa tatălui” (Editura Leda) pare scris de un cu totul alt autor decât cei pe care-i cunoşteam din volumele anterioare. Scriitura este diferită, nouă, tăiată şi montată inteligent, precum într-unele din cărţile lui Radu Cosaşu. Vedem printr-o cameră de filmat care se roteşte circular şi este mutată în funcţie de personajul care o poartă.

Impresia de autenticitate e pregnantă. Drama familiei al cărei cap a fost aruncat într-o închisoare socialistă, în anii revoluţiei proletare, nu este expusă de către un narator impersonal şi obiectiv care cunoaşte totul şi livrează informaţia epică într-un mod gradat. Drama este văzută aici prin ochii unui copil şi decupată prin sensibilitatea şi capacitatea lui de înţelegere. Această East Side Story petrecută în uriaşul lagăr socialist şi reductibilă, dintr-o perspectivă ideologică „macro”, la nivelul insignifiantului, are întreaga tensiune şi infinita suferinţă a oricărei familii cu un tată absent. O revoluţie nu se împiedică de viaţa unui om şi a unei familii. Dar, în primă şi ultimă instanţă, tocmai această viaţă e cea care contează. Pe de altă parte, indiferent de drama familială, copilăria unui... copil reprezintă un timp şi un teren al miracolelor cotidiene. Scenele cu micii fraţi şi prietenii lor au acea inimaginabilă libertate a vârstei la care toate ţi se refuză, dar totul e posibil. Fineţea psihologică a autorului urmăreşte acest marcaj puberal şi preadolescentin, fructificând la ma