Elevii, studenţii şi soldaţii erau folosiţi la recoltat, ca forţă de muncă neremunerată. Comuniştii au inventat un nou tip de sezonieri în agricultură, pentru a suplini deficitul de ţărani. În 1990, circa 45,7 la sută din populaţia României locuia la sat, potrivit statisticilor. O mare parte din populaţia ruralului era formată, în realitate, de muncitori navetişti angajaţi în oraşele apropiate.

Ce mai rămânea pe uliţe, bătrâni şi copii, era insuficient pentru o agricultură modest tehnologizată. Suprafeţele cultivate creşteau, iar pentru ele era nevoie de forţă de muncă. Aşa s-au inventat practicile agricole pentru elevi şi studenţi şi a apărut varianta comunistă a soldatului universal, care, dimineaţa, la comanda „Prezentaţi arm’!“ ridica sapa ori lopata.

„Horror“ cu porumb şi cartofi

România avea legi ce sunau democratic şi semnase chiar convenţii internaţionale prin care se opunea exploatării prin muncă a copiilor. Cu toate acestea, elevii erau duşi încă din clasa a V-a la muncile câmpului. În unele zone, elevii erau puşi chiar să taie cu secera cocenii de porumb. Nimeni nu-şi bătea capul cu legalitatea, cu normele de protecţia muncii sau alte detalii nesemnificative de genul acesta.

Perioada de practică era de minimum două săptămâni, dar se putea prelungi în funcţie de situaţia recoltării.

Existau două sisteme de lucru: elevii erau duşi dimineaţa cu autobuzele şi se întorceau după-amiază, dar studenţii puteau fi cazaţi la fermele unde munceau, în dormitoare cu paturi suprapuse şi duşuri improvizate.

Amintirile celor care au făcut astfel de practici agricole sunt amestecate. Unii s‑au distrat, era un fel de socializare. Cel mai uşor şi amuzant pare a fi fost adunatul tomatelor. Fiindcă ziua de lucru era pigmentată cu câte o luptă în care toată lumea azvârlea în toată lumea cu cele