Investitorii mari nu mai au rabdare sa astepte oferta de preluare a Rompetrol Rafinare de catre kazahi, care ar urma sa fie lansata pana la mijlocul lunii octombrie.
Ieri s-au transferat pe Bursa peste 317 milioane de titluri Rompetrol Rafinare (RRC), reprezentand circa 1,5% din capitalul social, in conditiile in care grupul kazah KazMunaiGaz, care controleaza rafinaria, mai are la dispozitie cel mult o luna pentru a pregati documentatia necesara lansarii ofertei de preluare obligatorii pentru pachetele minoritarilor, reprezentand aproape 25% din companie.
In cadrul tranzactiilor de ieri, cel mai mare transfer a vizat un pachet de circa 1,28% din actiunile Rompetrol Rafinare, peste 270 de mil. de titluri ale societatii.
Pretul mediu de transfer a fost de circa 0,0517 lei/actiune, nivel maxim pentru ultimul an, valoarea tranzactiilor de ieri cifrandu-se la peste 16,4 mil. lei (3,9 mil. euro).
Printre actionarii minoritari care detin pachete importante la Rompetrol Rafinare se numara fondul de investitii american Artio Global (fost Julius Baer), cu 2,34% din companie, potrivit raportarilor de la finele lunii aprilie. Senatorul Attila Verestoy detinea inainte de aceste tranzactii 1,68% din titlurile Petromidia, dupa ce a cumparat la inceputul anului aproape 0,5% din actiuni pe minimele Bursei.
In ciuda faptului ca actiunile Rompetrol Rafinare s-au apreciat de aproape trei ori de la inceputul anului, pretul mediu de achizitie platit de Verestoy pentru intreg pachetul nu este cu mult mai mare decat cel actual din piata, respectiv 0,049 lei/actiune.
ING International Romanian Equity Fund detine circa 0,845% din actiunile Rompetrol Rafinare, printre actionarii companiei numarandu-se si fondul american QVT.
"Transferarea in piata a unor pachete importante de actiuni Rompetrol Rafinare inainte de anuntarea pretului de oferta ridi