Ministrul de Externe olandez, Maxime Verhagen, se declară preocupat, în numele opiniei publice din ţara lalelelor, de corupţia din România. Ca să-şi arate şi mai tare sperietura, avertizează că România nu poate să adere la spaţiul Schengen dacă nu păzeşte bine graniţa UE, nu combate corupţia şi nu aplică reforme, cu predilecţie în domeniul justiţiei. Poate că influentul om politic olandez ştie câte ceva despre dimensiunea fenomenului invocat şi cunoaşte şi modalităţile de răspuns ale politicienilor români. Pentru România, întotdeauna mesajele merg direct la ţintă în anii electorali.

În anul 2004, când Olanda asigura preşedinţia Uniunii Europene şi urma să se stabilească data de intrare în UE a României, pe toate canalele publice, secrete şi discrete, ţara noastră a început să fie împunsă sistematic şi ameninţată cu amânarea datei de aderare din aceeaşi cauză, corupţia. Dar acuzaţiile s-au dezumflat când, între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidenţiale, la 4 decembrie 2004, România a achiziţionat, contra sumei de 23,5 milioane de euro, rachete de care Olanda se chinuia de opt ani să scape. Sistemele cumpărate de Bucureşti expirau în câteva luni, iar autorităţile olandeze erau asaltate de sute de procese ale militarilor care le-au deservit şi care se îmbolnăviseră de cancer. Achiziţia care s-a făcut taman când Traian Băsescu şi Adrian Năstase visau la fotoliul de la Cotroceni a fost strict secretă. Olanda nu a spus nici un cuvânt Guvernului român despre cazurile suspecte de cancer din cauza sistemelor de rachete "Hawk" şi se spera ca afacerea să ia avânt. Nu cele 23,5 milioane de euro plătite pe gunoiul olandez erau miza, ci modernizarea sistemelor de rachete şi dotarea ulterioară cu "consumabile", rachetele propriu-zise bune de lansat.

Or, toate acestea duceau spre jumătate de miliard de euro şi puneau bazele unei colaborări pe t