Sâmbătă şi duminică, la Orşova, va avea loc cea de-a 36-a ediţie a Campionatelor Balcanice de canotaj pentru juniori, competiţia fiind organizată cu sprijinul MTS, COSR şi al Primăriei Orşova. La aceste întreceri, lotul naţional al României are mari şanse la medalii, mai ales că tricolorii vor fi încurajaţi de pe margine de legendele canotajului românesc, Elisabeta Lipă, Doina Ignat, Viorica Susanu, Veronica Cochela, precum şi alţi invitaţi de marcă din sportul românesc. La start se vor afla peste 200 de sportivi din România, Bulgaria, Grecia, Turcia, Serbia şi Macedonia, competitorii urmând să se vadă pentru prima dată vineri, la ora 19.00, când este programată festivitatea de deschidere, în faţa Primăriei Orşova. Sâmbătă şi duminică, între orele 9.30 şi 12.00, micii canotori vor lupta din greu pentru medaliile puse în joc. Sâmbătă şi duminică, la Orşova, va avea loc cea de-a 36-a ediţie a Campionatelor Balcanice de canotaj pentru juniori, competiţia fiind organizată cu sprijinul MTS, COSR şi al Primăriei Orşova. La aceste întreceri, lotul naţional al României are mari şanse la medalii, mai ales că tricolorii vor fi încurajaţi de pe margine de legendele canotajului românesc, Elisabeta Lipă, Doina Ignat, Viorica Susanu, Veronica Cochela, precum şi alţi invitaţi de marcă din sportul românesc. La start se vor afla peste 200 de sportivi din România, Bulgaria, Grecia, Turcia, Serbia şi Macedonia, competitorii urmând să se vadă pentru prima dată vineri, la ora 19.00, când este programată festivitatea de deschidere, în faţa Primăriei Orşova. Sâmbătă şi duminică, între orele 9.30 şi 12.00, micii canotori vor lupta din greu pentru medaliile puse în joc.