Şi-a dedicat întreaga viaţă meseriei de ospătar pe care acum o predă angajaţilor săi. Nicolae Graur provine din localitatea Tirol, acolo de unde a învăţat prima dată ce înseamnă comerţul de la părinţii săi. „Am cunoscut încă de la o vârstă fragedă ce înseamnă negustoria, părinţii mei lucrau în acest domeniu. De la ei am moştenit şi am învăţat bazele acestei meserii pe care am exploatat-o odată cu trecerea anilor”, a povestit Nicolae.
Şi-a dorit să fie preot
Deşi mai tot timpul era în preajma părinţilor pe care îi ajuta la treabă, Nicolae a fost atras de preoţie. „Mi-am dorit să devin preot, când eram mic mergeam cu preotul din sat şi îi căram cădelniţa sau tămâia, eram ministratul său. Eram fascinat de această lume, însă aveam o reţinere când venea vorba de înmormântări. Din acest motiv nu am mers pe acest drum şi m-am îndreptat spre comerţ”, a spus ospătarul.
La vârsta de 14 ani Nicu a plecat din satul natal la Reşiţa pentru a se face tâmplar modelar, dar a ajuns la o şcoală de ospătari. „Am venit la Reşiţa pentru a continua studiile. Şi pentru că îmi plăcea să amenajez spaţii am ales Şcoala Profesională de Tâmplari. Am fost respins şi atunci am decis să urmez cursurile Oficiului Naţional de Turism”, a povestit patronul. A urmat apoi o pregătire intensă pentru Nicolae care după patru ani de practică şi şcoală a ajuns să lucreze la una din cele mai căutate unităţi hoteliere la momentul respectiv.
„Primii doi ani la şcoală au fost practici. La Arad am învăţat primii paşi ai acestei meserii. Apoi am revenit la Reşiţa unde am finalizat studiile şi am fost repartizaţi la Hotel Semenic una din unităţile oficiului”, a spus ospătarul.
Răsplata pentru devotamentul său
Pasionat de meserie şi dedicat muncii sale, Nicolae a fost răsplătit pentru devotamentul cu care muncea. De la funcţia de