Sforăitul, scrâşnitul din dinţi sau mersul la toaletă sunt gesturi ale persoanei iubite ce ne împiedică să avem un somn liniştit. A împărţi acelaşi pat cu partenerul de viaţă ar putea fi periculos pentru sănătate, dar şi pentru stabilitatea relaţiei, avertizează cercetătorii. Oamenii de ştiinţă au descoperit că dormitul în acelaşi pat cu persoana iubită duce la o calitate slabă a somnului din cauză că multe persoane sunt deranjate de parteneri în timpul nopţii, scrie „The DailyTelegraph“.
Studiile efectuate arată că, în medie, partenerii care dorm împreună au parte de cu 50% mai multe momente în care sunt deranjaţi decât cei care dorm separat. Acest lucru duce deseori la tensiuni în cuplu şi la probleme de sănătate asociate cu lipsa somnului, inclusiv la boli de inimă şi la depresii.
Cercetarea a fost efectuată prin monitorizarea a 40 de cupluri ai căror membri au vârste între 20 şi 59 de ani. „Oamenii cred că se simt mai bine când dorm cu partenerul, dar realitatea este cu totul alta“, arată concluziile studiului.
Factor cultural
Chiar dacă simţim pe pielea noastră factorii nu tocmai plăcuţi - sforăitul, scrâşnitul din dinţi sau mutatul de pe o parte pe cealaltă -, ajungem să îi tolerăm pentru că a dormi împreună cu partenerul este considerat un semn de intimitate. A dormi separat este un gest considerat greşit din punct de vedere cultural. Cercetătorii le recomandă partenerilor să stabilească de comun acord dacă este bine să împartă acelaşi pat.
„Un pat dublu are în medie o lăţime de 1,36 metri. Acest lucru înseamnă un spaţiu cu 23 de centimetri mai mic pentru fiecare dintre cele două persoane care doarme în acest pat decât spaţiul pe care îl are un copil într-un pat simplu. La acest calcul adăugaţi gesturile celuilalt precum loviturile, sforăitul, mersul la baie şi apoi întrebaţi-vă de ce nu d