După jdeani de bălteală, naţionala a intrat pe mâna cuiva care nu s-a sfiit să dea cu flit prin loje. Acest text e scris înainte de meciul cu Austria. Niciun risc pentru mesajul său. Nu-mi pasă de scor, ci de miza reală. Încleştarea nu trebuie căutată la jocul din Ghencea, ci în afara terenului. Se simte în aer o mică revoluţie de catifea în România fotbalului. De când aşteaptă suporterul bunului-simţ sfârşitul Epocii de Aur a rinocerilor mingii rotunde! Iar schimbarea nu poate începe decât cu naţionala de fotbal. Emblema asta, poate cea mai iubită marcă indigenă, a fost mult prea multă vreme confiscată de caracatiţa patroni de cluburi-impresari-antrenori.
Nu ştiu dacă naţionala Lucescului a pus de-un şniţel vienez bine tocat ieri-seară pe stadionul din Ghencea. Dacă a jucat bine sau prost. Ce ştiu este că orice mică poticneală le va da apă la moară ultraşilor de la butoane. Aceiaşi care au behăit nevoie mare după 1-1 la Paris, cu Henry&comp.
După egalul din Franţa în faţa cucurigilor lui Domenech, Gigi, Borcea, Miti(telu) au dat drumul spumelor la gură într-un delirant ménage à trois cu strigături la adresa inflexibilului Răzvan Lucescu. Explicabil, din punct de vedere nefotbalistic. În sfârşit, după jdeani de bălteală, naţionala a intrat pe mâna cuiva care nu s-a sfiit să dea cu flit prin loje. Băieţii ăştia răi, făcuţi foc şi pară pe urmaşul lui Piţurcă, au pus de-un complot. Scopul: retransformarea echipei-bun-public în samsar de jucători pentru clanurile maneliste din cluburile-vedetă. Vezi epoca Satanei. Doamne-ajută că Il Luce jr „se aia“ pe ei.
Prea se cred alfa şi omega universului mitic. Culmea, mişcarea de eliberare a naţionalei iniţiată de marele Lucescu-cel-mic se petrece sub domnia „Naşului“ Sandu, cel care n-a fost niciodată străin de mişmaşurile locului. Dacă aţi citit dezvăluirea din numărul de azi al „Adev