Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăila: Gropile de gunoi din judeţ au dispărut

Publicat in Adevarul, joi 10 septembrie 2009 ·

Brăila a fost unul dintre primele judeţe care a închis în termenul impus toate depozitele neconforme din mediul rural. În cea mai mare parte acestea sunt acoperite cu iarbă crescută natural sau ca urmare a însămânţărilor. Angajaţii Gărzii de Mediu Brăila vor continua verificările pe teren pentru ca fostele gropi de gunoi să nu reapară. Mai citeşte şi: Rampele neconforme din Braşov funcţionează în continuare. Odată cu închiderea gropilor de gunoi din localităţi a apărut întrebarea firească ce se va întâmpla cu deşeurile produse în gospodăriile de la sate. Astfel, fiecare localitate va trebui să facă contract cu un operator de salubritate care să preia deşeurile şi să le transporte la singurul depozit ecologic de la Muchea. Vor fi nouă containere în judeţ în nouă locaţii: Frecăţei, Ianca, Bărăganu, Viziru, Cireşu, Jirlău, Movila Miresii, Silistraru şi Măxineni. Containerele nu au venit deocamdată, dar la 1 octombrie vor fi la Brăila spun autorităţile.

Planul impus de UE prevede ca în doi ani din nouă zone de colectare a deşeurilor să avem doar trei. Se are în vedere şi înfiinţarea unei noi gropi de gunoi la Ianca pentru a deservi judeţul, în timp ce groapa de la Muchea va rămâne doar pentru municipiu.

Şi cum orice serviciu se plăteşte, printr-o hotărâre de Consiliu Local în unele localităţi a fost instituită taxa de habitat în valoare de 2 lei pe cap de locuitor pe care oamenii o şi plătesc în schimbul ridicării deşeurilor. Tot ce au de făcut acum oamenii este să-şi separe deşeurile din gospodărie de gunoiul de grajd.  

Gropi de gunoi reperate prin GPS

Echipele de control vor stabili prin GPS coordonatele fostelor gropi de gunoi din mediul rural şi le vor transmite mai departe la autorităţilor de mediu din UE. Acestea vor verifica dacă România şi-a respectat angajamentele. DG Enviroment – Direcţia de Mediu a UE de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°