Scriere creatoare i-au zis unii. Compoziţie literară i-au zis alţii. Oricum i-am spune, problema e aceeaşi: scriitorii se nasc scriitori, dar devin performanţi. Şi asta se întîmplă în timp, scriind, dar şi învăţînd cum se scrie. Are scriitorul român de unde să înveţe cum se scrie un roman, o povestire, cum se scrie un text SF, poliţist sau de orice alt gen, în afară de studiul individual care înseamnă (totuşi) cititul marilor autori? Îmi amintesc că, în 1995, am participat la Braşov, împreună cu cîţiva prieteni, la lansarea antologiei Motocentauri pe acoperişul lumii. Una dintre întîlnirile pe care le-am avut acolo, organizată de Cătălin Badea-Gheracostea, a fost cu studenţii de la Filologie, care aveau un seminar de creative writing (să-i zicem compoziţie literară totuşi) ţinut de Alexandru Muşina. Nu ştiu dacă Muşina sau altcineva mai face aşa ceva, la Braşov sau oriunde în România. Dar dacă nu, e mare păcat. Americanii au vestitul Clarion Writers Workshop, în care, an de an (contra unei taxe nu chiar mici), începînd din 1968, timp de şase săptămîni, scriitorii începători învaţă cum se scrie. Printre primii profesori au fost Damon Knight şi Kate Wilhelm, care ţineau atelierul la ei acasă, pentru ca apoi să se mute la Universitatea de Stat Michigan, iar din 2007, la Universitatea California din San Diego. În 2007, printre profesori s-au aflat Jeff şi Ann VanderMeer, Cory Doctorow, iar printre invitaţi, Kim Stanley Robinson şi Vernor Vinge. În 2008 profesori au fost Kelly Link, James Patrick Kelly, Neil Gaiman, Nalo Hopkinson, Geoff Ryman, iar în acest an (27 iunie-7 august), Kim Stanley Robinson, Elizabeth Hand, Paul Park. De-a lungul timpului, printre profesori s-au numărat Orson Scott Card, Gardner Dozois, Harlan Ellison, Joe Haldeman, George R.R. Martin, Theodore Sturgeon. Mai există un Clarion West la Seattle, din 1971, şi un Clarion South în Australia, l