Ce mai reprezintă în societatea românească actuală principiile? Ne preocupă efectele crizei economice, reducerea cheltuielilor în sectorul bugetar sau disponibilizările din administraţia publică sau chiar din învăţămînt. Sîntem gata să modificăm orice lege, dacă situaţia economică o impune. La om, la destinul său, la ideea de merit personal nu se mai gîndeşte nici un reprezentant al autorităţilor. Ca slujitor al catedrei, m-am ferit întotdeauna să fac referire la problematica drepturilor salariale ale cadrelor didactice. Aşa mi se pare normal, astfel fiecare dintre noi ar putea să-şi arate ataşamentul faţă de interesul naţional, lăsînd la o parte măruntele interese proprii. Am asistat stupefiat la spectacolul greu de digerat al genezei aşa-zisei legi a educaţiei sau a legii unice de salarizare în sectorul bugetar. Despre efectele nefaste (cel puţin ale primeia dintre cele două legi) vom vorbi, fără doar şi poate, în anii următori. Va fi atunci mult mai greu să revenim asupra unor reglementări, întrucît, aşa cum s-a întîmplat în cazul legii 128 din 1997 a Statutului cadrelor didactice, va fi nevoie de nenumărate actualizări, ceea ce va duce la necesitatea schimbării actului normativ mult mai repede decît s-ar putea anticipa. Nu mi-a venit să cred că sporul de doctorat a fost mazilit din legea educaţiei cu toate că, în proiectul din 14 august, acel 15%, care îi deranjează pe mulţi, figura în proiect. Este motivul pentru care simt nevoia acestui punct de vedere. Las la o parte inconsecvenţa dintre cele două proiecte. Legea salarizării unice prevede, de exemplu, o gradaţie de merit pe durata a patru ani, în vreme ce proiectul legii educaţiei menţionează o durată de cinci ani pentru acelaşi drept salarial. Renunţarea la sporul de doctorat mi se pare însă un gest de o iresponsabilitate publică greu de imaginat. România este ţara membră a Uniunii Europene care nu rec