O mână de fete, unele cât o şchioapă, împreună cu instructorul Maria Corlan Mischie au demonstrat că obiceiurile şi datinele româneşti sunt încă vii pe plaiurile Tismanei.

Îmbrăcate în costume populare vechi de peste 150 de ani, cusute cu migală de mâinile altor fete care şi-au pregătit odinioară lăzile de zestre, tinerele membre ale Ansamblului de Datini şi Obiceiuri Populare "Tisa", filială a Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu, i-au încântat pe cei prezenţi la "Festivalul Răciturilor" cu ritualurile, cântecele şi gesturile încărcate de simboluri şi rosturi.

Astfel au fost puse în scenă patru momente importante în viaţa satului, cum ar fi înălbitul pânzei, şezătoarea din sat, ieşitul fetelor la horă şi "înfrăţitul cerului cu pământul" (obicei ce marchează schimbarea anotimpurilor, trecerea din primăvară către vară). Maria Corlan Mischie ne-a vorbit despre toate aceste momente, ilustrându-le în adevăratul grai gorjenesc.

ÎNĂLBITUL PÂNZEI LA RÂU

Odinioară, când lumea îşi avea rosturile ei şi nimic nu era lăsat la întâmplare, femeile din gopodăriile de la munte ţeseau în casă de la cămăşi şi feţe de perini până la covoare sau scoarţe. Pentru a spăla foarte bine pânza ţesută foloseau un obod. "Acesta era confecţionat dintr-o coajă de copac, de preferinţă tei (coaja şi puţin lemn tare), luat pe interior, încât să fie loc. Femeile puneau acolo un rând de cenuşă din vatra focului, cernută la sită sau ciurel.

Este o diferenţă între ciurel şi sită. Sita o cumpărau pentru că se cernea foarte fin, iar ciurelul era găurit cu un cui. Pentru a cerne cenuşa era musai ca sita să fie cât mai curată, ca să nu treacă acei cărbuni. Puneau un rând de cenuşă, unul de albituri şi tot aşa până când sus rămânea un rând de cenuşă. Făceau un foc foarte puternic în vatră şi aşezau o căldare cu apă pe foc. Când clocotea apa, turnau peste