Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a fost evitat un nou septembrie 2001

Publicat in Adevarul, joi 10 septembrie 2009 ·

Măsurile antitero luate după atacurile din septembrie 2001 au fost exagerate? Nu, după cum sugerează serviciile speciale britanice, care au dejucat un alt atac terorist major. Procesul unor musulmani britanici a scos la lumină dificultăţile enorme pe care statele occidentale le-au avut de întâmpinat pentru a se coaliza împotriva terorismului. Trei ani de procese, filaj masiv pe mai multe continente, aproape 100 de milioane de euro şi un singur rezultat: condamnarea, săptămâna aceasta, a trei tineri musulmani britanici pentru complot terorist. Aparent, un raport disproporţionat, dar mărturiile de la proces arată că planul celor trei ar fi putut conduce uşor la repetarea atacului terorist de tipul celui din Statele Unite, de acum opt ani.

Assad Sarwar, Ahmed Ali şi Tanvir Hussain plănuiseră să arunce în aer şapte avioane, folosindu-se în principal de sticlele de suc în care puneau explozibil. Cine a călătorit cu avionul spre sfârşitul verii lui 2006, când cei trei au fost arestaţi, poate îşi mai aminteşte că oamenii de la check-in de pe aeroporturi au devenit intoleranţi cu banalele peturi de Fanta sau chiar de apă minerală, pe care le confiscau şi le aruncau în faţa păgubaşului nedumerit. Că mii de zboruri au fost suspendate.

Că erai pus să te descalţi şi să-ţi scoţi cureaua. Unele măsuri au devenit rutină, dar pe atunci nu erau decât expresia unei agitaţii fără precedent a autorităţilor, care fuseseră puse în gardă de serviciile speciale în legătură cu planurile celor trei britanici şi ale complicilor acestora din Pakistan.

Yahoo!, obligat „să coopereze“

Era doar partea „fizică”, palpabilă, a unui război care se ducea pe mai multe fronturi. Unul dintre ele a fost cel electronic, din moment ce o întreagă odisee se desfăşurase până atunci cu mailurile teroriştilor.

Mesajele codificate din corespond

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avion de vânătoare american, doborât într-un „caz aparent de foc aliat” deasupra Mării Roşii

Mediafax acum 51 minute
Ambii piloţi au fost salvaţi, unul dintre ei cu răni minore, după „cazul aparent de foc aliat”, care este în curs de investigare, a declarat Comandamentul Central al SUA. Avionul de luptă era un F/A-18 Hornet care zbura de pe portavionul Harry S. Tr

Călin Georgescu, i s-a adresat direct lui Klaus Iohannis: Pleacă acum de la Cotroceni!

NapocaNews acum 32 minute
Călin Georgescu, candidatul independent clasat pe primul loc în primul tur la alegerile prezidențiale – anulate ulterior de CCR – i s-a adresat direct lui Klaus Iohannis, pe care l-a invitat să plece de la Cotroceni. Din punctul său de vedere, după

Klaus Iohannis se consultă cu partidele parlamentare pentru desemnarea premierului. PSD îl vrea pe Ciolacu premier în continuare

Adevarul acum 54 minute
Președintele Klaus Iohannis urmează să se consulte duminică, 22 decembrie, cu liderii partidelor parlamentare, pentru desemnarea prim-ministrului.

Horoscop pentru duminica, 22 decembrie 2024. Se întrezăresc cheltuieli pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Din cauza nefinalizării unor activitati profesionale, se pare ca in aceste zile trebuie sa continui munca de la serviciu. Totusi regândește-ți programul de lucru, deoarece riști sa te epuizezi inutil. Colegii te provoaca, insa sefii te susti

Trump ameninţă că va recâştiga controlul asupra Canalului Panama: „Această escrocherie va înceta imediat”

HotNews acum 52 minute
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a atacat ceea ce a numit taxele „ridicole” percepute navelor americane care folosesc Canalul Panama. El a ameninţat că va cere Statelor Unite să recapete controlul asupra căii navigabile, informează AFP, citat

Doliu în trupa Proconsul. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”

HotNews acum 11 ore
Valentin Petricenco, unu dintre membrii fondatori ai trupei Proconsul, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de formație pe pagina de Facebook. „Cu profundă durere, am aflat azi că Vali nu mai este! Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme.

„Dacă Putin atacă, trebuie să fim pregătiţi să purtăm război”. Avertisment de ultimă oră transmis de Berlin

HotNews acum 9 ore
Forţele germane trebuie să fie pregătite pentru război, ceea ce înseamnă că este nevoie de mai multe cheltuieli în domeniul militar, a afirmat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, într-un interviu acordat grupului media Funke, potrivit Pol

Drumul din Sinaia către Cota 1400 a fost închis sâmbătă din cauza zăpezii

Libertatea acum o ora
Drumul care face legătura între staţiunea Sinaia şi Cota 1400 din Munţii Bucegi a fost din nou închis, sâmbătă seară, măsura fiind luată din cauza stratului de zăpadă care a acoperit carosabilul. Tronsonul de drum care urcă prin munte este greu de d

Aplicaţia TikTok, interzisă timp de un an în Albania ca urmare a uciderii unui adolescent

News.ro acum 13 ore
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, în urma uciderii unui adolescent luna trecută, care a stârnit temeri cu privire la influenţa social media asupra copiilor, relatează Reuters.

Întâlnire-surpriză în Ucraina: Șeful CIA a venit să discute cu Zelenski

HotNews acum 10 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar dezvăluit de la invazia lansată de Rusia, comentează AFP. „Bill Burns a făcut ultima sa

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

7°/10°
mie.

4°/7°
Iasi
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

-0°/5°
mar.

5°/8°
mie.

2°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/5°
lun.

4°/10°
mar.

10°/10°
mie.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

1°/4°
mie.

1°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/4°
lun.

1°/7°
mar.

0°/4°
mie.

2°/7°