Nu ştiu dacă e o veste bună sau proastă, dar mă simt obligat s-o dau.
Nici măcar la capitolul inepţiilor rostite public nu strălucim. Până şi aici înotăm în balta mediocrităţii. Cine a trăit cu impresia că am atins excelenţa în stupizenie trebuie să-şi reconsidere punctul de vedere. Nimic din înjghebările precare ale discursului public din tranziţia românească nu devine antologabil pe piaţa mondială. Nu avem suflu, ne lipseşte scânteia, nu impresionăm pe nimeni din afara graniţelor.
Marii cotizanţi interni fac figură palidă când sunt puşi alături de furnizorii internaţionali de nerozii şi gângăveli. Vedeta pop cu buze vulcanizate, patronul divorţat de gramatică, politicianul nimerit în fundătura logicii, sportivul deposedat prin alunecare de simţul ridicolului - nimic din toate acestea nu se califică pentru superliga planetei. Suntem neomologabili pentru export. Bazaconiile româneşti îi pot mişca doar pe cei lipsiţi de posibilitatea comparaţiei.
De câteva zile, mă număr printre privilegiaţii care au reuşit să pună alături recolta internă de stupizenii şi performanţele mondiale în domeniu. Diferenţa e dintre deluşor şi Everest. Mike Haskins şi Clive Wichelow, doi englezi ghiduşi, au întocmit un catalog al chixurilor semnate de celebrităţi ale lumii.
Cartea se cheamă “They XRayed My Head and Found Nothing”, iar versiunea românească, în curs de apariţie, va avea titlul “Mi-au scanat mansarda, n-au găsit nimic”.
Citind-o, oamenii se vor amuza până la râsul cu lacrimi, însă după aceea - sunt gata să garantez - vor cădea pe gânduri. Căci din spatele hohotului se iţesc două întrebări: chiar aşa arată oamenii care conduc lumea? Chiar ăsta e nivelul lor de inteligenţă şi informare?
Sunt întrebări care ţâşnesc din îngrijorare, dintr-o teamă deloc ipocrită. Căci dincolo de grotescul formulărilor se c
