Relatiile dintre Rusia si fostele sale republici socialiste sunt conduse pe baza unei politici externe "amestecate": jumatate Realpolitik de secol XIX, jumatate geopolitica secolului XX.
Potrivit acestei doctrine, orice mare putere are nevoie de sateliti obedienti, iar extinderea NATO nu face decat sa mareasca sfera de influenta a SUA, in detrimentul Rusiei. "Sateliti obedienti" nu fac insa decat sa transforme Rusia intr-un subiect al manipularii.
Pentru a compensa un crescand complex de inferioritate dezvoltat de la sfarsitul Razboiului Rece incoace, Rusia apeleaza la toate parghiile care-i stau in putere pentru a-si subjuga vecinii. In raspuns la NATO, a creat Organizatia Tratatului de Securitate Colectiva (CSTO). Acesta este o parodie a aliantei nord-atlantice, atat prin titlu cat si prin principiile constitutive, scrie Alexander Golts, un analist militar independent, pentru Project Syndicate.
Kremlinul nu vede nicio problema in faptul ca CSTO este de fapt o legatura mecanica de intelegeri militare bilaterale intre Belarus, Armenia, Kazachstan, Kirgizstan, Tajikistan, Uzbekistan si Rusia.
Viziune de aparare colectiva? Nimeni nu stie care este aceea si oricum, este greu de imaginat o situatie in care, spre exemplu, trupele belaruse ar apara granita tadjica. Nu conteaza nici faptul cxa multe state membre au scris clar in constitutiile nationale ca nu pot trimite trupe in afara teritoriului statului.
Este limpede miopia Kremlinului in aceste circumstante, considerate probabil prea insignifiante pentru a sta in calea dictatelor politicii externe, al carei scop ultim este castigarea jocului de suma zero cu Occidentul.
Cat timp Rusia se arunca orbeste in acest joc, satelitii sai isi joaca propriile carti- manipuland Kremlinul pentru asa-zisul lor sprijin.
Maestrul absolut al manipularii
