Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara: Şase persoane au fost arestate în dosarul falsificării de carduri bancare

Publicat in Adevarul, joi 10 septembrie 2009 ·

Judecătorii Tribunalului Timiş au dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a şase persoane care au clonat carduri bancare pe care le-au folosit ca să scoată bani din conturile unor persoane din străinătate.

Citeşte şi:

Procurorii DIICOT audiază 18 falsificatori de carduri

Şeful DIICOT Timişoara: „Falsificatorii de carduri scoteau şi 30.000 de euro într-o noapte”

Procurorii DIICOT vânează cu trupele speciale o reţea de 20 de falsificatori de carduri (UPDATE)

Trei dintre persoanele pentru care s-au emis mandatele de arestare sunt în străinătate şi urmează să fie reţinute de autorităţile din Italia, ţară în care se bănuieşte că ar fi infractorii în acest moment. Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Timiş, Mihaela Roibu, a spus că familiile celor trei persoane ştiu despre decizia magistraţilor şi au angajat un avocat care a declarat recurs la măsura arestului preventiv. În cazul în care calea de atac va fi respinsă de Curtea de Apel Timişoara, atunci procurori români vor solicita autorităţilor italiene să-i aresteze pe cei trei falsificatori de carduri.

Alte persoane vor fi audiate

Potrivit reprezentanţilor tribunalului alte trei persoane, din Timişoara, au fost arestate, iar alte 13 persoane din reţeaua care ar fi formată din 21 de membri vor fi aduse pentru audieri în faţa procurorilor bănăţeni.

Au furat zeci de mii de euro

Faptele reţinute în sarcina celor şase învinuiţi de către procurorii DIICOT Timişoara constau în constituirea şi aderarea la un grup infracţional organizat specializat în efectuarea unor tranzacţii frauduloase, respectiv copierea pe carduri albe a unor serii, numere şi coduri PIN ale unor carduri din Italia, urmată de folosirea lor într-o serie de bancomate din Bistriţa şi Baia Mare pentru a retrage bani.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Paul Di’Anno, liderul trupei Iron Maiden, a murit la vârsta de 66 de ani

Libertatea acum 2 ore
Paul Di'Anno, liderul trupei Iron Maiden în primii ani ai formației, a murit la vârsta de 66 de ani, potrivit The Guardian.

Cursa între Harris şi Trump, mai strânsă ca niciodată cu 15 zile înainte de alegeri

News.ro acum 3 ore
Cu 15 zile înaintea alegerilor prezidenţiale americane, într-o campanie pe un ton zilnic mai virulent, sondajele nu-i departajează pe Kamala Harris şi Donald Trump, care continuau luni să străbată cele mai strategice state, relatează AFP. Vicepreşed

Casa Albă reacționează în urma alegerilor din Republica Moldova, acuzând Rusia că a „lucrat energic” pentru subminarea votului

HotNews acum 3 ore
Moscova nu a reuşit să submineze alegerile și referendumul din Republica Moldova, chiar dacă a „lucrat energic” în acest sens, a reacţionat luni un reprezentant al Casei Albe, potrivit agențiilor AFP şi Reuters. Rezultatele alegerilor din Republica

Deținut ucis de colegul de celulă la Penitenciarul Arad. Cum s-a ajuns la acest deznodământ tragic

Ziare.com acum 7 ore
Un deținut de la Penitenciarul Arad a fost omorât luni după-amiază, 21 octombrie, de colegul de celulă cu care a avut un conflict. Cei doi se aflau într-o zonă cu regim de maximă siguranță. Poliția a deschis un dosar penal pentru omor și se desfășoa

Nicolae Ciucă și NICUȘOR Dan, la o întâlnire de afaceri „informală”: „Alături de Primarul Capitalei. Am discutat despre un cadru fiscal predictibil”

Gandul acum 3 ore
Nicolae Ciucă, candidatul PNL la președinția României, s-a afișat alături de Nicușor Dan, edilul Capitalei, în cadrul unei întâlniri de afaceri, „informale”, în cadrul căreia au discutat, împreună cu alți oameni de afaceri, despre cadrul fiscal din

Carambol pe o stradă din București: 13 mașini parcate au fost lovite după ce o femeie a pierdut controlul volanului / Aceasta a spus că i s-a făcut rău

HotNews acum 4 ore
Treisprezece maşini parcate în zona unei bretele adiacente Şoselei Mihai Bravu din Bucureşti au fost avariate, luni seară, după ce o femeie care conducea un autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, scrie News.ro. Brigada Rutieră spun

Corina Crețu, numită președinte interimar la AMEPIP, super-agenția care va controla companiile de stat – decizie în Monitorul Oficial

HotNews acum 7 ore
Fostul europarlamentar şi comisar european Corina Creţu a fost numită marți președinte interimar la AMEPIP, super-agenția care va controla companiile de stat, printr-o decizie semnată de premierul Marcel Ciolacu și publicată în Monitorul Oficial. Co

Rusia respinge implicarea în alegerile din Moldova şi arată cu degetul spre UE: „Occidentul s-a amestecat deschis în acest proces electoral”

Adevarul acum 5 ore
Ministerul rus de Externe a respins, luni, toate acuzaţiile privind implicarea Rusiei în alegerile de duminică din Republica Moldova, acuzând, la rândul său, politicienii din statele membre UE că au făcut „propagandă deschisă” pentru influenţarea al

Va fi grevă în Grecia. Românii, atenționați de MAE că feriboturile şi celelalte nave de transport pasageri nu vor circula

Ziare.com acum 7 ore
Atenţionare de călătorie pentru Grecia emisă de Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Românii care vor să viziteze sau să tranziteze această țară sunt avertizați că marţi şi miercuri, 22 și 23 octombrie, este anunţată o grevă a unei federaţii navale.

Ursula von der Leyen denunță „tacticile hibride” ale Rusiei, în prima sa reacție la rezultatul referendumului din Republica Moldova

HotNews acum 7 ore
Republica Moldova a demonstrat că doreşte un „viitor european”, a declarat luni șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-o primă reacţie la rezultatele referendumului desfăşurat duminică şi în care o uşoară majoritate a moldovenilor a vota

Vremea

București
acum

mar.

7°/18°
mie.

10°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/17°
Iasi
acum

mar.

5°/19°
mie.

7°/18°
joi

7°/15°
vin.

7°/15°
Constanta
acum

mar.

6°/16°
mie.

12°/18°
joi

12°/17°
vin.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/17°
mie.

7°/17°
joi

8°/16°
vin.

8°/17°
Timisoara
acum

mar.

6°/20°
mie.

9°/20°
joi

10°/19°
vin.

10°/19°