Silviu Sergiu: „Când a candidat la Primăria Capitalei, Sorin Oprescu a avut sediul de campanie într-o cafenea botezată «La independentu»”.
A fost un tertip, asemănător celui cu invalidarea semnăturilor la tribunal, pentru a manipula electoratul, pentru a acredita ideea că el este diferit de ceilalţi politicieni, că nu este parte a sistemului ticăloşit, că, din contră, este respins vehement de acesta, de a ajuns să facă politică pe drumuri.
Sorin Oprescu a câştigat alegerile în Bucureşti ca independent, chiar dacă, în seara victoriei, oamenii sistemului s-au înghesuit să-l felicite. Amiralul Cico Dumitrescu, fostul om de casă al lui Ion Iliescu, s-a aflat în fruntea lor.
În alegerile prezidenţiale, Sorin Oprescu vrea să repete isprava, sperând că va mobiliza la urne mulţi alegători, care îngroaşă în prezent rândurile nehotărâţilor sau dezamăgiţilor de clasa politică.
Ca să-l împiedice, Traian Băsescu se pregăteşte să joace şi el în piesa „Candidatul independent”. Firesc ar fi să-şi stabilească sediul de campanie vizavi de Palatul Cotroceni, la Golden Blitz. Este de bun augur să-ţi lansezi un proiect politic în cârciuma „regilor asfaltului de unică folosinţă”. Pentru Elena Udrea a fost.
Posibilitatea ca Băsescu să nu candideze legat de sigla PDL a fost deja lansată în dezbatere publică de Mircea Toader, liderul deputaţilor democrat-liberali. Nu cred că Toader a gafat atunci când a făcut acest anunţ. „Porumbelul” a fost scăpat pentru a testa reacţia opiniei publice faţă de subiect.
Spre deosebire de perioada guvernării PNL, după crearea coaliţiei PDL-PSD, Traian Băsescu şi-a pregătit pas cu pas terenul pentru o candidatură „independentă”.
S-a situat, în multe ocazii, deasupra partidelor, i-a îndemnat pe liderii PDL şi PSD la concordie, a refuzat să-şi anunţe candidatura pentru un